Peste 3.000 de persoane din mai multe localităţi oltene au beneficiat, săptămâna trecută, de consultaţii oftalmologice gratuite în cadrul unui proiect organizat de femeile liberale sub genericul „PNL are grijă de ochii tăi”. Considerând acţiunea drept un succes, OFL Olt va organiza încă o acţiune în cadrul căreia vor fi acordate consultaţii cardiologice.
Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) Olt anunţă încheierea cu succes a proiectului „PNL are grija de ochii tăi”, proiect la care au luat parte peste 3.000 de persoane din oraşele judeţului, cât şi din comunele Fărcaşele, Dobroteasa, Pîrşcoveni, Izbiceni şi Verguleasa, se arată într-un comunicat al OFL Olt.
Acţiunea a fost derulată în parteneriat cu firma Lent Optik, care a adus în judeţ opt echipe medicale care au acordat gratuit consultaţii medicale şi au măsurat tensiunea oculară a solicitanţilor.
„Datorită interesului foarte mare manifestat de locuitorii judeţului pentru proiecte ce vizeaza sănătatea, Organizatia Femeilor Liberale va demara o noua acţiune la nivel judeţean, de data aceasta sub denumirea „PNL are grijă de inima ta”, începând cu luna august”, se mai arată în comunicat.