Un alt elev oltean a fost eliminat din examenul de bacalaureat după ce a fost prins copiind

După ce, la proba de miercuri a examenului de bacalaureat, cinci absolvenţi olteni au fost eliminaţi din sala de examen fiind prinşi în timp ce încercau să copiete, vineri a fost înregistrată o nouă eliminare, unul dintre elevii care susţineau examenul la Colegiul Tehnic „Alexe Marin” Slatina.

Elevul a fost surprins de membrii comisiei de supraveghere în timp ce încerca să copieze, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt.

Alţi cinci absolvenţi de liceu au fost daţi afară, miercuri, din examenul de bacalaureat după ce au fost prinşi în timp ce încercau să copieze la cea de-a doua probă scrisă a examenului, cea de matematică-istorie. Este vorba de un elev de la Colegiul Tehnic „Alexe Marin” Slatina, de trei elevi din Caracal care susţineau proba la Colegiul Tehnic „Matei Basarab” şi de încă un absolvent din Caracal care susţinea examenul maturităţii la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Membrii comisiilor de examinare au descoperit la cei prinşi în culpă fiţuici şi telefoane mobile cu căşti.

Absolvenţii clasei a XII-a au susţinut, vineri, ultima probă a examenului de bacalaureat, respectiv proba scrisă la alegere a profilului şi specializării. 

Primele rezultate vor fi afişate pe 7 iulie, până la ora 12.00. În aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, vor putea fi depuse contestaţii, soluţionarea acestora urmând să aibo loc în 8 şi 9 iulie. În 10 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here