Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor Braşov şi Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor fac acuzaţii extrem de grave la adresa autorităţilor publice din Slatina pe tema câinilor fără stăpân din adăpostul de la Sărăceşti, reprezentanţii celor două entităţi afirmând că autorităţile plătesc bani buni pentru servicii de ecarisaj care în realitate nu se efectuează. În timp ce conturile firmei care prestează aceste servicii în baza unui contract intră regulat bani publici, câinii adăpostiţi la Sărăceşti sunt lăsaţi să moară pe capete, în chinuri groaznice, prin înfometare.
Preşedintele Alianţei pentru Combaterea Abuzurilor Braşov, Claudiu Dumitriu, care ocupă şi funcţia de videpreşedinte al Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor, a declarat, joi, la Slatina, într-o conferinţă de presă, că maltratarea animalelor capturate şi „cazate” în adăpostul Sărăceşti duce la alimentarea unor conturi private, astfel încât adăpostul canin nu ar fi decât o „afacere abjectă care trebuie să înceteze”. El acuză autorităţile administraţiei publice şi autorităţile veterinare că nu se implică în stoparea acestui fenomen şi spune că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie în acest caz. Mai mult, deşi este un loc public care ar trebui să rămână deschis în permanenţă pentru oricine vrea să-l viziteze, fie că este vorba de apărători ai drepturilor animalelor, fie că sunt doar oameni care vor să adopte câini, adăpostul de la Sărăceşti stă de anul trecut cu lacătul pe poartă. În încercarea de a monitoriza activitatea adăpostului şi condiţiile în care trăiesc acolo patrupedele, Claudiu Dumitriu şi reprezentanţii locali ai FNPA au fost împiedicaţi de angajaţii adăpostului, unul dintre aceştia mergând până la a-i ameninţa pe oaspeţii nepoftiţi cu moartea. Interzicerea accesului în adăpost a intervenit după ce apărătorii drepturilor animalelor au descoperit că, în câteva zile, de la Sărăceşti au dispărut aproximativ 200 de patrupede despre care există suspiciuni că ar fi fost ucise în afara cadrului legal.
Totul s-a petrecut anul trecut, când preşedintele Alianţei pentru Combaterea Abuzurilor a depus o plângere la Poliţia Slatina, punând la dispoziţia oamenilor legii dovezi ale infracţiunilor de „ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept” şi „abuz în serviciu”.
„În ciuda materialului probator evident, dosarul a fost casat anul acesta de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina. Din rezoluţia acestui parchet se înţelege că soluţia de casare a cauzei are legătură cu refuzul poliţiştilor de anul trecut de a ne acorda sprijin în a pătrunde în adăpost şi de a ne asigura protecţie. Desigur că noi nu vom lăsa lucrurile aşa, ci ne vom plânge primului procuror”, a declarat Claudiu Dumitriu.
Reprezentanţii ANCA şi FNPA, s-au adresat şi Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt, care anul trecut a suspendat autorizaţia de funcţionare a adăpostului până la intrarea în legalitate a acestuia. Măsura nu a împiedicat firma care se ocupă serviciile de ecarisaj ale primăriei, în baza unui contract de prestări servicii, să-şi deruleze, în continuare, activitatea în adăpost, fără să facă nici o investiţie pentru ca adăpostul să corespundă prevederilor legale în domeniu. Mai mult, directorul adjunct al instituţiei, Ştefan Nicolae, a recunoscut, într-o convorbire telefonică, faptul că el s-a opus unor asemenea practici, dar că „ăştia de la primărie au făcut presiuni” şi că „au furat cât au putut”.
Despre ororile prin care trec patrupedele de la Sărăceşti a vorbit, în cadrul aceleiaşi conferinţă de presă, Cecilia Romaniuc, membră a FNPA, care a spus că au existat perioade de timp în care fosa septică a adăpostului şi sistemul de alimentare cu apă nu au funcţionat, animalele astâmpărându-şi setea dintr-un canal de scurgere cu propriile dejecţii, peste care li se arunca şi puţina mâncare cu care sunt hrănite.
Facem precizarea că toate acuzaţiile au fost aduse administraţiei conduse de Darius Vâlcov şi celei în fruntea căreia s-a aflat locotenetul lui Vâlcov, Minel Prina, ambii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. De altfel, Prina este cel care sub mandatul căruia a fost încheiat contractul de prestări servicii pe zona serviciilor de ecarisaj cu o firmă controlată de un apropiat al fostului edil, SC Utilitar Docsanvet SRL.
Contactat de OLT-ALERT, noul primar interimar al Slatinei, Emil Popa, a declarat că s-a documentat asupra situaţiei şi că mai multe contracte, printre care se numără şi contractul de prestări servicii amintit, au fost suspendate. „Orice documentaţie care va fi întocmită acum în primărie va respecta prevederile legale, asta este clar”, a declarat, pentru OLT-ALERT, noul edil al municipiului-reşedinţă de judeţ. El a avut şi o întâlnire, joi, cu reprezentanţii ANCA şi FNPA, care spun că întrevederea a fost una foarte pozitivă din punctul lor de vedere.
Despre chinurile groaznice prin care trec câinii fără stăpân de la Sărăceşti şi despre afacerile derulate pe seama patrupedelor televiziunea publică din Germania a difuzat un amplu reportaj din care OLT-ALERT redă, mai jos, un fragment. Atragem atenţia că imaginile pot avea un puternic impact emoţional, mai ales asupra iubitorilor de animale.
De asemenea, OLT-ALERT redă şi câteva înregistrări video care dovedesc abuzul angajaţilor de la adăpostul Sărăceşti asupra reprezentanţilor Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor, dar şi două înregistrări audio în care reprezentantul DSVSA confirmă acuzaţiile celor care apără drepturile animalelor.
OLT-ALERT deţine informaţii amănunţite despre această afacere şi va face dezvăluiri incredibile în cadrul unei anchete jurnalistice.