O persoană a decedat iar alte 15 au suferit răni într-un accident de circulaţie petrecut, joi dimineaţă, pe DN 65, la intrare în oraşul Balş dinspre Slatina, unde un microbuz plin cu pasageri a intrat în coliziune cu un autoturism Cielo. În cazul a 12 victime a fost nevoie de internarea lor în spital.
Potrivit primelor informaţii, vinovat de producerea coliziunii se face şoferul microbuzului care, la intrare pe DN 65, nu a acordat prioritate celuilalt autoturism care circula regulamentar pe drumul naţional. Impactul violent a dus la decesul unui pasager care se afla în Cielo şi la rănirea altor 15 persoane. „În ziua de 27.08.2015, orele 08.08, numitul P. T., în vârstă de 47 ani, din com. Mischii, jud. Dolj, în timp ce conducea un microbuz pe D.J. 644, din direcţia Caracal – Balş, a pătruns în intersecţia cu DN 65/ E 574 fără să se asigure corespunzator şi fără a acorda prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar, din direcţia Bals-Slatina, de către numitul G. V., în vârsta de 42 ani, din orasul Balş, jud. Olt, intrând în coliziune cu acesta şi proiectându-l pe sens opus.”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
De asemenea, în ajutor a fost chemat şi elicopterul SMURD de la Craiova. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru pasagerul din Cielo. Răni au suferit încă 12 persoane aflate, ca pasageri, în autoturism şi microbuz, printre acestea numărându-se şi un minor de numai şapte ani, din localitatea Ianca, judeţul Olt. „În urma accidentului rutier au rezultat următoarele victime: G. T., în vârstă de 54 ani, din com. Izvoarele, jud. Olt, pasager pe locul din dreapta- spate în autoturism – decedat, depus la morga Spitalului de Urgenţă Slatina; B. G., în vârstă de 53 ani, din oraşul Balş, jud. Olt, pasager pe scaunul din dreapta- faţă în autoturism – internat la Spitalul nr.1 Craiova; G. D. A., în vârstă de 28 ani, din oraşul Corabia, jud. Olt, pasager în microbuz – internat la Spitalul nr.1 Craiova; S. M., în vârstă de 45 ani, din oraşul Zimnicea, jud Teleorman, pasager în microbuz – internat la Spitalul nr.1 Craiova; P. I., din oraşul Corabia, jud. Olt, pasager în microbuz – internat la Spitalul nr.1 Craiova; G. V., în vârstă de 42 ani, din oraşul Balş, jud. Olt, conducătorul autoturismului – nu a necesitat internarea; V. M., în vârstă de 53 ani, din oraşul Balş, jud. Olt, pasager în autoturism – internat la Spitalul nr.1 Craiova; L. I., în vârstă de 58 ani, din com. Găvăneşti, jud. Olt, pasager în autoturism – internat la Spitalul nr.1 Craiova; S. F. E., în vârsta de 18 ani, din oraşul Zimnicea, jud. Teleorman, pasager în microbuz – internat la Spitalul nr.1 Craiova; S. E., în vârstă de 50 ani, din com. Ianca, jud. Olt, pasager în microbuz – internat la Spitalul nr.1 Craiova; S.F., în vârstă de 7 ani, din com. Ianca, jud. Olt, pasager în microbuz – internat la Spitalul nr.1 Craiova; T. F., în vârstă de 44 ani, din com. Beciu, jud. Teleorman, pasager în microbuz – nu a necesitat internarea; C. F., în vârstă de 59 ani, din oraşul Turnu Măgurele, jud. Teleorman, pasager în microbuz – internat la Spitalul nr.1 Craiova; J. L., în vârstă de 28 ani, din mun. Bucureşti, pasager în microbuz – internat la Spitalul nr.1 Craiova; S. E. F., în vârstă de 26 ani, din com. Beciu, jud. Teleorman, pasager în microbuz –nu a necesitat internarea; S. I., în vârstă de 69 ani, din com. Ianca, jud. Olt, pasager în microbuz – internat la Spitalul nr.1 Craiova”, se mai arată în comunicatul de presă.
”
În cauză oamenii legii au întocmit un dosar penal în care fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.