Viceprimarul oraşului Balş, social-democrata Cornelia Smarandache, a fost exclusă, miercuri seară, din PSD. Decizia a fost luată în cadrul Biroului Local al PSD Balş, informaţia fiind confirmată de conducerea organizaţiei. Smarandache spune că postul său este vânat de „traseista” Mariana Gheorghe.
„A fost o şedinţă a Biroului Organizaţiei Locale în care s-a luat această hotărâre cu unanimitate de voturi, invocându-se încălcarea disciplinei de partid”, a declarat preşedintele PSD Balş, Cătălin Matei.
Excluderea din PSD a Corneliei Smarandache s-a produs după ce aceasta a votat, într-o şedinţă a consiliului local din iulie, altfel decât colegii ei social-democraţi pe marginea unui proiect de hotărâre susţinut de aleşii PNL. Este vorba de un proiect de hotărâre privind contractarea unui împrumut bancar de şapte milioane de lei de către Primăria Balş, iniţiat de primarul liberal al oraşului, Mădălin Teodosescu. Deşi, iniţial, viceprimăriţa a votat, în rând cu ceilalţi colegi de partid din legislativul local, împotriva proiectului, ea a revenit asupra votului, declarându-se de acord cu documentul susţinut de grupul liberal.
„Noi stabilisem să avem o anumită abordare în şedinţa de consiliu local din 23 iulie (2015 – n.r.), iar dânsa a avut o abordare total opusă la ceea ce stabilisem noi. Nu mi se pare normal să împrumuţi primăria la final de mandat cu 70 de miliarde de lei vechi, bani despre care nu ştim unde se vor duce şi ce se va face cu ei. Şi stabilisem să votăm împotrivă. Dumneaei a votat, în primă fază, împreună cu ceilalţi consilieri locali PSD, după care, la vreo 10 minute, s-a răzgândit şi şi-a reconsiderat votul. Ăsta este motivul pentru care a fost exclusă”, a mai declarat liderul PSD Balş.
Contactată telefonic, Cornelia Smarandache a declarat pentru OLT-ALERT că, prin votul ei, a fost de partea cetăţenilor şi că gestul nu înseamnă neapărat încălcarea disciplinei de partid, mai cu seamă că ea nu este doar consilieri local, ci şi funcţionar în cadrul aparatului executiv al primăriei.
„Se hotărâse atunci ca noi, consilierii PSD, să votăm doar două proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi şi alte cinci să nu le votăm. Şi eu am votat, totuşi, şi un alt proiect pe care nu trebuia să îl votez, potrivit disciplinei de partid. Eu cred însă că disciplina de partid este ca să îmi plătesc cotizaţia, să fac campanie, să răspund sarcinilor, dar nu ca votul să fie influenţat de preşedinte, care să îmi spună să votez sau să nu votez. Nu mi se pare indisciplină de partid să îţi exerciţi votul în funcţie de interesele cetăţenilor care te-au ales. Eu nu sunt doar consilier, într-un fel fac parte şi din executiv”, a declarat Cornelia Smarandache.
Aceasta spune că împrumutul pe care primăria intenţionează să îl facă este dictat de raţiuni edilitare, banii urmând să fie cheltuiţi pentru realizarea unor proiecte importante, precum construirea unui adăpost canin modern sau a unor şarpante la mai multe unităţi de învăţământ. Pe de altă parte, viceprimăriţa Balşului susţine că, de fapt, excluderea sa din PSD ar fi motivată nu de încălcarea liniei politice a partidului, ţinta fiind postul public pe care îl ocupă.
„Nu s-a mai ţinut cont că sunt membru PSD de 20 de ani, că nu am părăsit partidul nici o zi. De fapt, miza este funcţia de viceprimar pe care o ocup şi pe care o vânează doi traseişti care au venit în partid, Gheorghe Mariana şi preşedintele partidului (al PSD Balş n.r.), Cătălin Matei care, când i-a fost bine, a fost la UNPR, apoi la PSD şi iar la PSD şi tot aşa. Iar doamna Gheorghe Mariana a umblat pe la toate partidele, iar acum s-a aciuat la organizaţia PSD”, a mai spus Cornelia Smarandache, arătând că postul de viceprimar este vizat de Mariana Gheorghe. Smarandache îşi argumentează bănuiala susţinând că, până la excluderea ei din partid, consilierii PSD au votat împotriva multor proiecte iniţiate de primarul liberal al oraşului şi că, în vreme ce ea era exclusă, aleşii social-democraţi ar fi primit ordin să voteze toate proiectele de hotărâre iniţiate de primar. „Deci, lupta lor nu era cu primarul oraşului, Mădălin Teodosescu, ci cu mine”, a concluzionat actualul viceprimar al Balşului.
În urma retragerii sprijinului politic, Cornelia Smarandache va rămâne fără postul de viceprimar. Ea este decisă însă să atace în instanţă orice document administrativ care va viza revocarea sa din funcţie.