Îngrijorată de numărul şi gravitatea accidentelor petrecute în ultima perioadă pe DN 65, în zona marilor intersecţii de la Găneasa şi Bobiceşti, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt intenţionează să ia măsura limitării vitezei de deplasare a autoturismelor în aceste zone.
Anunţul a fost făcut, miercuri, de prefectul de Olt, Silviu Neacşu, şi de şeful IPJ, comisarul şef Cătălin Florescu. „În intersecţiile de la Găneasa şi Bobiceşti vom limita viteza de deplasare a autoturismelor la 30 sau la 50 de kilometri la oră. Dacă în aceste zone conducătorii auto ar respecta indicatoarele rutiere existente, nu ar fi nevoie de această măsură”, a reliefat şeful Poliţiei Olt.
Cel mai recent accident rutier grav petrecut pe DN 65 în zona Bobiceşti s-a petrecut la sfârşitul lunii trecute, eveniment soldat cu 16 victime, după ce şoferul unui microbuz plin cu pasageri a ignorat semnul STOP plantat în intersecţia drumului naţional cu DJ 644. Neasigurându-se, el a pătruns pe DN 65 şi a intrat în coliziune cu un autoturim Cielo care circula regulamentar pe drum cu prioritate. O persoană a decedat, iar alte 15 au suferit răni, 12 dintre acestea având nevoie de spitalizare.
Mai multe accidente soldate cu morţi şi răniţi s-au petrecut şi în zona de sud a judeţului, parte aflată pe harta zonelor de risc a Poliţiei Rutiere şi care acum reprezintă zona cea mai periculoasă, după ultimele evenimente rutiere, cel mai recent petrecându-se, tot la sfârşitul lunii trecute, la Corabia, când doi oameni au murit carbonizaţi după ce autoturismul cu care circulau a intrat într-un pom de pe marginea drumului, accidentul fiind urmat de incendiu.