VIDEO / Accident grav cu două victime la Curtişoara: Un autoturism s-a izbit violent de un TIR

Doi tineri, de 26, respectiv 27 de ani, au ajuns, luni dimineaţă, la spital în stare gravă după ce autoturismul cu care circulau a intrat într-un TIR, accidentul petrecându-se în localitatea Curtişoara.

 
Evenimentul a avut loc în jurul orei 09.00, pe DJ 546, la intrarea în satul Proaspeţi, unde autoturismul condus de o şoferiţă s-a izbit de cabina autotrenului după ce şoferul acestuia nu ar fi acordat prioritate. Accidentul se putea transforma în orice moment într-o tragedie, ţinând cont că maşina care circula regulamentar a lovit puternic rezervorul autotrenului. 
 
La locul accidentului au ajuns şi pompierii cu mai multe autospeciale, inclusiv de descarcerare, întrucât informaţiile primite prin 112 arătau că cele doup victime se aflau încarcerate în autoturism.
 

„La fața locului s-au deplasat 12 pompieri cu o autospecială pentru descarcerare și două autospeciale complexe pentru intervenție și descarcerare și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță. Salvatorii au acționat pentru extragerea de urgență a șoferului autovehiculului, o femeie, în vârstă de 27 de ani, din comuna Grădinari, găsită conștientă, neîncarcerată, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism toracic. Pasagerul de pe scaunul din dreapta-față, în vârstă 26 de ani, din aceeași localitate, a fost găsit în afara autoturismului avariat, conștient. Cele două victime au fost preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Aambulanţă și transportate la UPU Slatina. Pompierii au intervenit și pentru spălarea carosabilului de carburantul scurs din rezervorul capului tractor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.

 
Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
[iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/JCAe849rrWY” frameborder=”0″ allowfullscreen ]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.