Moartea prematură a preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, este deplânsă şi de reprezentanţii PRM Olt, care marţi au aşezat lângă sediul organizaţiei un tablou cu chipul Tribunului, flori şi candele. O delegaţie de câteva zeci de persoane îi vor aduce fostului lider, joi, un ultim omagiu, participând la înmormântarea sa.
Trecerea fulgerătoare în nefiinţă a lui Corneliu Vadim Tudor i-a surprins pe toţi membrii Partidului România Mare, mai ales pe cei care s-au întâlnit cu el în ultimele sale zile de viaţă şi cărora nimic nu le prevestea tragicul eveniment. Reprezentanţii PRM Olt deplâng, şi ei, tragicul eveniment. Lângă sediul din Slatina al organizaţiei a fost aşezat un tablou cu chipul Tribunului, câteva flori şi candele.
Printre cei care au vorbit recent cu Tribunul s-a numărat şi liderul PRM Olt, Vasile Popa. „Ne-am întâlnit sâmbătă la Bucureşti, avea un tonus grozav, aşa cum îl ştiam toţi: plin de viaţă şi pus pe treabă. Nimic, dar nimic nu prevestea ceea ce s-a întâmplat. Am rămas interzis, nu îmi vine să cred nici acum că domnul Vadim nu mai este printre noi. O mare, o foarte mare pierdere pentru ţară şi pentru partid. A fost şi va rămâne în memoria colectivă o mare personalitate politică şi culturală, un mare caracter”, a declarat preşedintele PRM Olt.
Circa 50 de membri PRM din Olt, cei mai mulţi reprezentanţi ai Biroului Permanent Judeţean al organizaţiei, îl vor conduce, joi, pe ultimul drum.
Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a încetat din viață luni seară, la vârsta de 65 de ani. În cursul zilei de luni, politicianul a fost transportat de urgență la spital din cauza unor afecțiuni cardiace. Acesta suferea de câţiva ani de diabet şi avea probleme cu inima.