O femeie din Mărunţei a încercat să-şi pună capăt vieţii aruncându-se în fântână. Pompierii au salvat-o

O femeie de 61 de ani, din localitatea Mărunţei, s-a aruncat, miercuri, într-o fântână adâncă de aproape 10 metri cu gândul de a-şi lua viaţa. Norocul ei a fost că s-a aruncat în picioare şi că apa nu era foarte adâncă. În plus, pompierii au acţionat cu promptitudine.
 
Totul s-a petrecut în jurul prânzului, când femeia s-a apropat de fântână şi, fără să mai stea pe gânduri, s-a aruncat în adânc. Norocul ei a fost că a căzut în picioare şi că apa nu era foarte adâncă. Pe de altă parte, şansa de a rămâne în viaţă i-a fost mărită de faptul că pompierii din Slatina, alertaţi, au acţionat prompt.
 

„Salvatorii s-au deplasat la locul intervenției cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, în sprijin fiind solicitat și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt. Militarii au găsit-o pe femeia în vârstă de 61 de ani, din comuna Mărunței, în fântâna cu adâncime de aproximativ 8 metri și diametrul de un metru, adâncimea apei fiind de aproximativ 1,5 metri. Pentru salvarea acesteia, unul dintre salvatori a fost coborât în fântână, asigurat cu brâu și cordițe de salvare. Femeia a fost asigurată cu două brâie și două cordițe de salvare, reușind să fie adusă la suprafață de salvatori”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.

Victima a fost preluată, conştientă, de pompierii SMURD și de un echipaj de la Amulanţă care a transportat-o la Unitatea de Primire Urgenţă a Spitalului Judeţean Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.