Lucrări în ritm alert în proiectul de modernizare a străzii Grădişte din Slatina

Lucrările pentru modernizarea străzii Grădiște din municipiul Slatina continuă în ritm alert, conform programului planificat, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Slatina. 

Proiectul, derulat prin intermediul Direcției Administrarea Străzilor și Iluminat Public din cadrul primăriei, are în vedere reabilitarea unui tronson de 850 metri liniari, ce presupune o suprafață a carosabilului de 6.562 mp, respectiv 3.408 mp de trotuare, se mai arată în documentul citat. 

„În ce privește partea carosabilă, se vor turna balast stabilizat și două straturi de asfalt de 6 cm. și, respectiv, 4 cm., strada urmând ca, la final, să aibă o lățime de șapte metri. În ce privește trotuarele, acestea vor avea o lățime cuprinsă între 1,5 – 2,25 metri. În zonă se vor monta totodată și guri de scurgere pentru evacuarea apelor pluviale. Anul acesta vor fi terminate primele două tronsoane dintre cele trei stabilite, lucrările fiind în prezent pe final în zona menționată. Lucrările pe ultimul sector vor continua anul viitor, după introducerea canalizării. După finalizarea tuturor lucrărilor în zona menționată, programate pentru anul viitor, strada Grădiște – una dintre cele mai urgisite zone periferice ale municipiului Slatina, va căpăta un aspect civilizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Slatina, Mugurel Manea.

Valoarea întregului proiect se ridică la aproape două milioane de lei. Prin realizarea acestui proiect va crește siguranța în traficul rutier și pietonal în perimetrul respectiv, afirmă reprezentanţii primăriei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.