În plin scandal între liberalii olteni pe tema sondajului de opinie privind desemnarea candidatului pentru funcţia de primar al municipiului Slatina, sondaj în legătură cu care co-preşedintele Gigel Ştirbu este suspectat că s-a implicat în falsificarea rezultatelor, secretarul general al organizaţiei, Ana Maria Ciauşu, s-a bronzat pe plajele din Cipru.
Cu o săptămână înainte ca rezultatele sondajului să fie cunoscute oficial, iar liberalii să se împartă în două tabere pe marginea faptului că omul impus de deputatul Gigel Ştirbu a ieşit câştigător, secretarul general al organizaţiei, Ana Maria Ciauşu, şi-a purtat frumuseţea pe plajele din Cipru, într-un binefăcător concediu de odihnă. Departe de tensiunile care pluteau în aer atunci când a plecat şi care s-au dezlănţuit în cadrul PNL Olt la finele săptămânii trecute, Ana (aşa cum îi spun colegii de partid şi prietenii) s-a bucurat la maximum de razele târzii ale soarelui care încălzesc ţărmul cipriot al Mediteranei. De acolo a revenit extrem de fericită şi se mândreşte cu bronzul ei ori de câte ori colegii îi fac complimente în sediul partidului, lăsând deoparte problemele spinoase pe subiectul sondajului.
„A, aţi aflat? Da, am avut şi eu o săptămână de concediu şi m-am relaxat, într-adevăr, în Cipru. M-am bronzat şi m-am simţit foarte bine. Acum gata, am început munca”, a declarat Ana Maria Ciauşu.




































