Bărbatul din Şerbăneşti care a violat-o şi bătut-o pe fiica de 10 ani a concubinei sale, trimis în judecată

Bărbatul din Şerbăneşti care a violat-o şi agresat-o fizic pe fiica de nuai 10 ani a concubinei sale a fost trimis în judecată de procurori.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Iordache Sorin-Valentin, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, agresiune sexuală, violenţă în familie şi instigare la mărturie mincinoasă, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut că, la începutul lunii august 2015, inculpatul Sorin-Valentin Iordache a constrâns-o pe fetiţa concubinei sale, în vârstă de numai 10 ani, să întreţină raporturi sexuale orale cu el. La sfârşitul lunii, în 31 august, bărbatul a agresat-o iarăşi sexual pe mezină, iar cinci zile mai târziu a şi bătut-o, probabil să nu spună nimic mamei sale sau oricui altcuiva, provocându-i leziuni traumatice pentru vindecarea cărora fetiţa a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale. Minora i-a dezvăluit, totuşi, mamei sale groaznica experienţă prin care trecuse. Bărbatul a făcut tot posibilul ca şi femeia cu care trăia să-şi ţină gura, lucru care nu s-a întâmplat. Ea însăşi bătută, a depus plângere la Poliţie. Ulterior, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a instigat martora să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului. 

„Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Slatina. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de Procedură Penală, finalizarea anchetei penaale şi trimiterea rechizitoriului în instanţă, spre judecare, situaţe care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţe”, se mai arată în comunicatul de presă citat.

Bărbatul se află acum în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt după ce magistraţii au admis, în 9 octombrie, solictarea procurorilor ca inculpatul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.