Primăria Slatina face apel la sprijin pentru victimele tragicului eveniment din Clubul Colectiv

Primăria municipiului Slatina lansează un apel către locuitorii urbei pentru a participa la o amplă campanie de donare de sânge. Scopul acestei acțiuni intitulată ”ÎMPREUNĂ SUNTEM SOLIDARI” constă în ajutorarea persoanelor rănite în incendiul de la Clubul COLECTIV din București. 

În acest sens, persoanele care doresc și pot să doneze sânge sunt așteptate, de luni până vineri, între orele 8.00 – 12.00, la Centrul de Transfuzii Sanguine din municipiu din incinta Policlincii Vechi de pe strada Ecaterina Teodoroiu, nr. 3, se arată într-un comunicat de presă al Municipalităţii. 

„Persoanele care vor să doneze sânge trebuie să îndeplinească câteva minime condiții, precum: să nu fii suferit intervenții chirurgicale în ultimele luni, să nu fii consumat medicamente, grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 24 de ore înaintea actului de donare sau să nu sufere de vreo afecțiune medicală”, precizează purtătorul de cuvânt al primăriei Slatina, Mugurel Manea. 

Pentru a evita aglomerația și pentru detalii suplimentare, persoanele interesate pot suna la numărul Centrului de Transfuzii Sanguine Slatina – 0349/416.499.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here