Primarul comunei Izbiceni, Mircea Velica, declarat incompatibil, a pierdut procesul cu ANI în primă instanţă

Primarul comunei Izbiceni, Mircea Velica, a pierdut, în primă instanţă, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care l-a declarat incompatibil. Starea de incompatibilitate a edilului dura de aproape şase ani, potrivit inspectorilor de integritate care susţin că, din 2009, Velica deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova, unde primarul din Izbiceni a solicitat anularea raportul ANI, s-au pronunţat în favoarea inspectorilor de integritate, respingând cererea edilului. 

„Respinge cererea formulată de reclamantul Velica Mircea în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate – A.N.I., având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. 21548/G/II/26.05.2015, ca neîntemeiată”, se arată în Hotărârea Curţii de Apel Craiova nr. 452/13.11.2015. Decizia magistraţilor din Craiova nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs de reclamant.

 

Primarul comunei Izbiceni, Mircea Velica, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate în luna mai a acestui an. Starea de incompatibilitate a edilului dura de aproape şase ani, inspectorii de integritate susţinând că, din 2009, Velica deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică. 

„Mircea Velica, primar al comunei Izbiceni, judeţul Olt, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 13 august 2009, întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul VELICA L. MIRCEA PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.
Legea 161 / 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei prevede, la articolul 87, litera g, că „funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.