Contractul de management al lui Costinel Alecsandrescu, suspendat de Consiliul Judeţean

Contractul de management pe care directorul Ansamblului profesionist „Doina Oltului” din Slatina, Costinel Alecsandrescu, îl avea încheiat cu Consiliul Judeţean Olt a fost suspendat, joi, de aleşii judeţului la iniţiativa preşedintelui instituţiei, Paul Stănescu. Măsura a fost luată după ce şeful ansamblului a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care este cercetat pentru delapidare. Atribuţiile funcţia de manager al ansamblului au fost preluate de Marian Păun, şefa biroului juridic şi de resurse umane a instituţiei. 
 
Proiectul de hotărâre privind suspendarea contractului de management al lui Costinel Alecsandrescu a fost aprobat de aleşii judeţului în şedinţa ordinară de joi a Consiliului Judeţean.
 
„Se aprobă suspendarea, din iniţiativa autorităţii, a contractului de management al domnului Petrişor-Costinel Alecsandrescu, director (manager) al Ansamblului Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiţionale «Doina Oltului», instituţie publică de cultură subordonată Consiliului Judeţean Olt, de la data de 06.11.2015, data instituirii măsurii controlului judiciar şi a impunerii respectării obligaţia de a nu exercita profesia, meseria sau de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, conform încheierii nr. 23/06.11.2015 a Judecătoriei Slatina, definitivă, până la data de 31.12.2015, data încetării contractului de management prin expirarea duratei pentru care a fost încheiat. Pe perioada suspendării contractului de management, domnul Petrişor-Costinel Alecsandrescu (…) nu prestează activitate şi nu primeşte remuneraţie”, se arată în actul normativ adoptat.
 
Atribuţiile funcţia de manager al ansamblului au fost preluate de Marian Păun, şefa biroului juridic şi de resurse umane a instituţiei. 
 

Costinel Alecsandrescu este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina sub acuzaţiile de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals intelectual. În acelaşi dosar este cercetat şi omul de afaceri Petre Ilie, pentru complicitate la infracţiunile de care este acuzat Alecsandrescu.

 

Potrivit procurorilor, în calitate de director al Ansamblului Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiţionale „Doina Oltului”, suspectul Costinel-Petrişor Alecsandrescu şi-a însuşit diverse materiale de construcţii cumpărate pentru instituţia pe care o conduce, în valoare de 123.449,38 lei, pe care le-a folosit în interes personal. Pentru că lipsa materialelor a fost descoperită de Curtea de Conturi, directorul ansamblului a încheiat un contract fictiv de custodie cu o firmă din Brebeni prin care se arăta că materialele de construcţie ar fi fost lăsate în grija respectivei societăţi comerciale. Contractul a fost semnat, din partea firmei, de omul de afaceri Petre Ilie, deşi acesta nu avea nici o calitate în cadrul companiei. Contractul a fost folosit pentru a contesta în instanţă raportul Curţii de Conturi.

De asemenea, Costinel Alecsandrescu mai este acuzat că, în calitate de administrator al SC Costi Art Show SRL, a încheiat mai multe contracte de prestări servicii artistice cu primării din Olt pentru organizarea de evenimente socio-culturale, de pe urma cărora a beneficiat de aproape 300.000 de lei. Programele artistice erau susţinute, în schimb, de angajaţi ai ansamblului folcloric condus de Alecsandrescu, aceştia fiind plătiţi nu din banii încasaţi, ci din fonduri publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here