Un tânăr de 21 de ani, din Bobiceşti, s-a prăpădit, după ce, pe întuneric, a nimerit cu bicicleta într-o zonă unde se surpase un trotuar. Rudele îi acuză acum pe cei din primărie că nu au semnalizat locul, care, oricum, nu este iluminat. În ultimele două luni au avut loc mai multe astfel de accidente, iar anchetele bat pasul pe loc.
Marius Niţu se întorcea de la lucru, din Craiova, iar în Balş s-a întâlnit cu doi vecini. S-a urcat pe bicicleta unuia dintre ei şi a luat-o puţin înaintea lor. După câţiva metri tânărul a căzut în groapa ivită în trotuar. „Pe aici venea baiatul de la serviciu, se ducea spre casă. Stâlpii aceştia nu erau luminaţi şi aici a căzut el, s-a lovit la cap, iar cei doi prieteni l-au găsit în groapă acolo. Groapa este mult mai adâncă, dar acum este astupată cu frunze, are cam 80-80 si ceva centimetri adancime”, a povestit un prieten al victimei.
Prietenii săi l-au găsit agonizând: Un echipaj SMURD l-a dus imediat pe Marius la spitalul din oraş. Din cauza rănilor grave la cap, el a fost transferat la Slatina, însă a murit în ambulanţă.
„Ce s-a întâmplat cu copilul meu se va întâmpla şi cu altul, şi nu vreau să treacă şi alt părinte prin chinurile prin care trec eu. Groapa nu a fost încercuită, este o groapă de luni de zile acolo”, a povestit Maria Niţu, mama tânărului.
Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.
Nici măcar după tragicul incident autorităţile nu au semnalizat groapa, locul fiind marcat a doua zi, de reprezentanţii Poliţiei, mai spun oamenii. Potrivit legii, cei din primărie trebuie să verifice tot ce se întâmplă in teren. Printre altele, primarul răspunde de siguranţa cetăţenilor, chiar dacă este vorba, ca în acest caz, nu de o lucrare publică, ci de o groapă provocată accidental.
În amintirea lui Marius, prietenii săi au scris mesaje de susţinere pentru familie, dar şi de revoltă, pe Facebook.