Percheziţii în Olt la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciu – 13 milioane de lei

Poliţiştii din Argeş au efectuat, miercuri dimineaţă, 34 de percheziţii în Olt şi în alte patru judeţe, precum şi în municipiul Bucureşti, pentru probarea activităţii infracţionale a 19 persoane bănuite că au prejudiciat bugetul de stat cu 13.000.000 de lei, prin evaziune fiscală şi spălare de bani. Potrivit Poliţiei Române, 34 de mandate de aducerevor fi puse în aplicare.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 34 de percheziţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Olt, Ilfov, Iaşi şi în municipiul Bucureşti. 

„La acţiune participă şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Vâlcea, Olt, Iaşi şi din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş. Acţiunile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2009 – 2015, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat prin interpunerea în circuitul economic a unor societăţi comerciale de tip fantomă.

Oamenii legii vor pune în aplicare 34 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, pentru audieri.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat, estimat până în prezent, este de 13.000.000 de lei.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here