Olt: Zeci de gospodării au fost inundate. Hidrologii au prelungit codul galben de inundaţii până vineri

Precipitaţiile abundente căzute în noaptea de miercuri spre joi au umflat debitele râurilor şi pârâurilor, producând inundaţii în mai multe localităţi din Olt. Apa a luat pe sus gospodăriile oamenilor, care au avut nevoie de intervenţia pompierilor. Oltul se află, până vineri după-amiază, sub incidenţa unei avertizări hidrologice cod galben de inundaţii, fiind vizate toate cursurile de ape din judeţ.

Ploaia care a căzut neîntrerupt aproape toată noaptea a mărit debitele unor cursuri de apă. Au fost inundate zeci de gospodării din Slatina, Balș, Perieți, Movileni, Strejești și Valea Mare, drumuri şi terenuri agricole. Zeci de pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit, joi, pentru asanarea apei din mai multe gospodării.

„În localitățile afectate au acționat 20 de pompieri, cu patru autospeciale de intervenție și patru motopompe. Nu au fost locuințe afectate”, au arătat reprezentanţii ISU Olt într-un comunicat de presă.

Județul Olt s-a aflat, joi, sunt incidența unei avertizări hidrologice cod galben, fiind vizate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici. În comuna Strejești au fost inundate 15 gospodării, în comuna Schitu au fost afectate 10 gospodării, dar şi 0,3 km de drum județean (este vorba de DJ 653). Alte 20 de gospodării au fost inundate în localitatea Șerbănești, aici fiind inundate şi 20 de hectare de teren arabil.

Joi după-amiază Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a prelungit avertizarea hidrologică cod galben, județul Olt fiind sub incidența noii avertizări până vineri, 27 noiembrie, la ora 14.00. Sunt vizate toate cursurile de apă din județ. 

„Centrul Operațional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Matei Basarab» al județului Olt a trimis avertizarea către comitetele locale pentru situații de urgență ale celor 112 localități din județ și către instituțiile care fac parte din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. La această oră, echipajele ISU Olt intervin pentru asanarea apei din curți în localitățile Șerbănești și Movileni. În aceste localități se acționează cu două motopompe și două autospeciale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Dan Nedeloiu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.