Poetul slătinean George Vaiman a plecat dintre noi. Lovit de o boală cumplită, el a recurs la un gest extrem

Poetul slătinean George Vaiman a plecat, sâmbătă, dintre noi, la vârsta de 62 de ani,după o grea suferinţă. El a fost măcinat fulgerător de o boală despre care nu a ştiut nimic şi care s-a manifestat fulgerător. Nemaiputând suporta chinurile la care l-a supus boala, el a ales să-şi pună capăt zilelor aruncându-se în gol de la fereastra apartamentului său.

George Vaiman a aflat nu demult că este măcinat de o boală necruţătoare. Internat la spital în urmă cu circa trei luni cu diagnosticul de ocluzie intestinală, medicii aveau să îl anunţe că, de fapt, suferă de cancer. Măcinat psihic, dar mai ales fizic de această boală, poetul a luat, sâmbătă, decizia unui gest extrem, aruncându-se în gol de la fereastra apartamentului.
 
George Vaiman s-a născut pe 5 februarie 1953 şi făcea parte din garda veche a grupării literare slătinene, alături de scriitorii C. Voinescu, Ioan Smedescu, Gheorghe Nicolăescu, Nicolae Zărnescu şi Nicolae Fulga. Scriitorul a semnat mai multe articole literare în presa locală, punându-şi numele şi două cărţi de poezie, Fereastra dimineţii (2002, editura Scribul) şi Tărâmul sufletelor repetente (2014, editura Hoffman).
 
„GEORGE VAIMAN a decis că scurtul timp ce i-a rămas până la întâlnirea cu Dumnezeu nu mai trebuie irosit pe pământ, ci transferat în veşnicie. Când m-a rugat, cu un an în urmă, să scriu prefaţa ultimei sale cărţi de poezii, l-am sfătuit să nu se grăbească să le publice pe toate într-un singur volum. A refuzat, premonitiv: «Lasă, că aşa e bine!»”, a scris, pe Facebook, scriitorul C. Voinescu.
 
În ultimii ani, George Vaiman îşi petrecea mult timp în localitatea sa de baştină, Sâmbureşti. De altfel, ultimul poem postat pe pagina sa de pe Facebook acolo a fost scris.
 
Trupul neînsufleţit al poetului a fost înmormântat luni, 21 decembrie, în Cimitirul „Strehareţi”. Dumnezeu să îl odihnească!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here