Structurile locale ale ALDE au constituit organizaţii în 56 de localităţi din Olt, au anunţat, săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, liderii organizaţiei judeţene, senatorul Mihai Niţă şi Ioan Ciugulea.
Preşedintele executiv al ALDE Olt, Ioan Ciugulea, a declarat că partidul înfiinţat de Călin Popescu Tăriceanu are deja constituite organizaţii în 56 de localităţi din judeţ, în condiţiile în care totul a trebuit făcut de la zero.
„La ora actuală, avem organizaţii, cu tot cu organisme de conducere, în 56 de localităţi. De asemenea, în 45 de localităţi avem candidaţi desemnaţi pentru alegerile locale, dar se mai fac sondaje. Cu Universitatea din Craiova facem sondajele, ca să nu fie nici un fel de discuţii. Am început şi reînscrierea membrilor de partid, până acum având 3.300 de membri, dar nu am reuşit să finalizăm această operaţiune, aşa că numărul este mai mare. Este important că noi facem o echipă în care nu se ţine cont că suntem conservatori sau reformatori”, a declarat, săptămâna trecută, Ioan Ciugulea.
În afară de cele 56 de organizaţii, discuţiile sunt avansate pentru finalizarea altor 16 organizaţii. „Avem 56 de organizaţii constituite, dar avem discuţii avansate, fiind foarte aproape cu definitivarea documentaţiilor până la 72 de organizaţii. Noi ne propuseserăm ca până la sfârşitul anului să avem organizaţii în toate localităţile judeţului, dar nu am avut timp. Sperăm ca până la sfârşitul luii februarie 2015 să reuşim acest lucru”, a completat senatorul Mihai Niţă, preşedintele ALDE Olt.
Demnitarul a mai spus că, dacă în sondaje ALDE înregistrează 6,5% la nivel naţional, în Olt partidul a ieşit pe locul trei într-un sondaj realizat la comanda organizaţiei judeţene. „Pe judeţ am ieşit pe locul trei într-un sondaj făcut de persoane pe care le-am rugat să fie corecte. A fost un sondaj pe partide, unde nu a fost prins candidatul la Primăria Slatina”, a mai spus preşedintele ALDE Olt.
Tot săptămâna trecută liderii organizaţiei au anunţat şi candidatul pentru funcţia de primar al Slatina în persoana actualului viceprimar al municipiului-reşedinţă de judeţ, Cristian Bircea.