INTERVIU / Victor Iacobescu: „Proiectul meu pentru Slatina nu se bazează pe populisme ieftine”

Victor Iacobescu este primul candidat desemnat şi anunţat oficial pentru funcţia de primar al Slatinei. Membru al Mişcării Populare, el este profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Radu Greceanu”. Are 36 de ani şi este căsătorit.
 

Reporter: De ce candidaţi pentru funcţia de primar al Slatinei?

Victor Iacobescu: Pentru că este nevoie de un nou început, pentru că sunt atâția slătineni care cred în mine și m-au rugat să nu-i dezamăgesc, pentru că nu-mi place să promit fără a mă ține de cuvânt.

Reporter: Lucrurile s-au mai limpezit în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor la Primăria Slatina. Cel puţin la nivelul partidelor parlamentare candidaţii se cunosc sau se bănuiesc, după caz. Îi avem, aşadar, în mod cert, pe Emil Moţ din partea PSD, Marius Bălaşa din partea PNL (dacă lucrurile nu se vor schimba, pentru că în organizaţa judeţeană sunt încă frământări scandaloase în prejma acestui nume), pe, să zicem, Emil Albotă din partea UNPR şi pe Cristian Bircea din partea ALDE. Ce şanse credeţi că veţi avea în lupta cu aceşti candidaţi?

Victor Iacobescu: Îmi respect contracandidații, le urez succes, dar consider că eu am prima șansă. Știu CE  pot ei, dar mai ales CÂT pot eu și sunt sigur că la final câștigătorul se va numi VICTOR IACOBESCU.

Reporter: De ce vă credeţi mai bun decât ceilalţi? Ce aveţi în plus faţă de ei şi cu ce minusuri credeţi că vă confruntaţi în raport cu aceştia?

Victor Iacobescu: Nu mă cred mai bun. Chiar sunt. Sunt singurul candidat care poate fi văzut în fiecare zi mergând prin oraș și discutând cu oamenii fără a avea prejudecăți și fără a fi ipocrit. Proiectul meu pentru Slatina nu se bazează pe populisme ieftine, ci pe descoperirea problemelor cetățenilor și soluționarea favorabilă. Nu mă raportez la contracandidați, ci la slătineni.

Reporter: Care va fi sloganul dvs. electoral?

Victor Iacobescu: Cred că este destul de devreme să vorbim despre un slogan. Nu este important sloganul, ci punerea în aplicare a proiectelor propuse pentru o viață mai bună a slătinenilor. Oamenii s-au săturat de vorbe. Vor determinare, vor performanță, vor respect.

Reporter: Să spunem că veţi ajunge primar: care va fi primul lucru pe care îl veţi face?

Victor Iacobescu: Verificarea tuturor contractelor și lucrare de control cu toți angajații. Cine a greșit pleacă acasă!

Reporter: Care sunt proiectele pe termen scurt şi mediu ale dvs. pentru Slatina? Aveţi şi un proiect pe termen lung pentru municipiul-reşedinţă de judeţ, aidoma unui proiect de ţară? Dacă da, care este acesta?

Victor Iacobescu: Vă voi prezenta astăzi trei dintre proiectele care vor fi realizate în mandatul 2016-2020:

  1.                • Implementarea proiectului “ Antreprenor în orasul meu” , proiect finanțat din fonduri europene, prin care Primăria Slatina își propune realizarea unei clădiri multifuncționale, având pe lângă parcare subterană și spații comerciale la parter , birouri destinate tinerilor slătineni care vor să înceapă o afacere , aceștia beneficiind de condiții speciale adaptate necesităților fiecăruia.
  1.                • Înființarea a două departamente în cadrul Primăriei Slatina, specializate în consultanța privind accesarea de fonduri europene, respectiv consultanța în vederea obținerii autorizației ISU (de securitate la incendiu), acestea fiind la dispoziția cetățenilor și a societăților comerciale, oferind consultanță gratuită.
  1.                • Asfaltarea străzilor din  cartierele mărginașe Slatinei, reasfaltarea străzilor municipale, punând accent pe calitate și o garanție a execuției, extinderea spațiilor pietonale și facilitarea deplasării persoanelor cu dizabilități.

Reporter: Una dintre problemele nerezolvate la nivelul Slatinei este cea legată de câinii fără stăpân din care fostele administraţii au făcut afaceri profitabile pentru diverse firme private şi doar atât, fără să urmărească eficienţa publică în acest domeniu. Ce soluţii aveţi dvs.?

Victor Iacobescu: Sunt un iubitor de animale. În mandatul meu nu va fi omorât nici un câine, dar locul lor nu este pe stradă. Vor fi adăposturi speciale de unde iubitorii de animale pot adopta GRATIS un cățeluș. Un prieten mi-a spus că a vrut să ia un câine de la adăpostul de la Sărăcești și i s-au cerut bani , apoi a renunțat.

Reporter: La ce v-aţi gândit pentru creşterea numărului de locuri de muncă la nivelul oraşului?

Victor Iacobescu: Ne-am gândit la atragerea investitorilor prin facilități fiscale. Nu se va mai vorbi de șpagă în Primăria Slatina. Sprijinirea IMM-urilor este esențială, așa cum și stimularea tinerilor să se implice în afaceri pe plan local. Să nu uităm și Parcul Industrial, atât de invocat în ultima vreme.

Reporter: Până la înfiinţarea unor noi locuri de muncă, ce idei aveţi pentru categoriile defavorizate din Slatina, pentru şomeri şi pentru familiile cu venituri modeste? Ar putea exista şi soluţii locale, sau rămân doar programele sociale de susţinere ale statului?

Victor Iacobescu: Trebuie să existe o corelare mai mare între obiectivele Primăriei și ale AJOFM-ului. Slatina este un oraș cu potențial, iar șomajul ar trebui să fie de maxim 0,5  %. Sprijinirea corectă a investitorilor și atragerea de fonduri europene sunt priorități în mandatul meu.

Reporter: Rămânem la scenariul în care ajungeţi primar: ce relaţii veţi avea cu partidul care va desemnat candidat? Cum veţi proceda dacă vi se vor cere lucruri care intră în conflict cu calitatea de ales al oamenilor?

Victor Iacobescu: Va fi o relație bazată pe încredere și corectitudine. Nu cred că mi se va cere să fac lucruri care contravin principiilor morale, pentru că nu aș face. În caz contrar, demisia va fi scrisă în aceeași zi.

1 COMENTARIU

  1. Slatinenii sun inteligenti. Iata ce am auzit azi, tragand cu urechea la o discutie : ” de ce candidatii la primarie nu ne vorbesc despre PIB-ul local si despre cum administrarea acestuia se va reflecta in HDI ?
    De ce acestia fac promisiuni demagogice bazate pe risipirea bugetului in loc de a furniza o strategie de dezvoltare care sa conduca cresterea HDI?
    Candidatii sunt incompetenti in probleme administrative sau ne cred , pe noi alegatorii, prosti?
    N.B. : Alegatorii va vor da o ” lucrare de control”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here