Incredibil: Ce s-a întâmplat la sediul de campanie electorală al lui Marius Bălaşa: „Măscărici la măscărici trage”

Aşteptat de căteva zile să apară la sediul biroului său de campanie electorală în urma mesajelor afişate pe geamurile spaţiului care îi invită pe slătineni să intre înăuntru pentru a vorbi cu viitorul primar, în ciuda acestor îndemnuri tipărite, candidatul PNL la Primăria Slatina, Marius Bălaşa, nu a apărut încă. Miercuri s-a întâmplat, totuşi, ceva, la locul cu pricina: în faţa spaţiului electoral a apărut, din senin, o statuie vie. Mim-ul avea, evident, la baza picioarelor, o cutie din carton pentru bani celor binevoitori cu această formă artistică a cerşitoriei. „Măscărici la măscărici trage”, este remarca unui fost coleg de partid al candidatului Bălaşa.
 
Ca un făcut, statuia a ales să-şi încerce norocul în faţa sediului de campanie electorală al lui Marius Bălaşa. La scurtă vreme, trecătorii au început să glumească pe seama acestuia: „Iată, a venit Marius Bălaşa să stea de vorbă cu noi, ca viitor primar”, spuneau oamenii, făcând aluzie la mesajele electorale afişate pe geamurile spaţiului electoral. 
 
Imaginea cu mim-ul în faţa spaţiului închiriat de candidatul PNL a apărut imediat şi pe Facebook. Preluată, imaginea a fost republicată de fostul preşedinte al PNL Slatina, Sorin Brătoi, cu un comentariu: „Măscărici la măscărici trage”.
 

Deşi nu a fost validat de conducerea centrală a partidului, liberalul Marius Bălaşa îşi face, oficial, campanie electorală pentru Primăria Slatina. Geamurile spaţiului închiriat de curând de liberal în buricul Slatinei, lângă sediul Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu”, au fost tapetate, săptămâna trecută, cu afişe mari care conţin imaginea candidatului, cât şi texte cu clare mesaje electorale pentru populaţie. Dincolo de faptul că nu a fost validat de structurile centrale ale partidului, Bălaşa îşi face campanie electorală în afara cadrului legislativ, întrucât Legea 67/ 2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale stipulează clar, la articolul 61: „Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data desfăşurării alegerilor şi se încheie în ziua de sâmbată care precedă data alegerilor, la ora 7,00”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.