Andrei Iordache, până de curând manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, s-a reîntors în Partidul Naţional Liberal, informează OLT-ALERT. Anunţul a fost făcut joi, într-o comferinţă de presă, de conducerea PNL Olt.
„Sunt încântată că Andrei a revenit în sânul familiei. De fapt el niciodată nu a fost plecat din PNL, pentru că, după câte ştiu eu, niciodată nu a avut adeziune la un alt partid. A avut o mică întrerupere, iar acum a venit în echipa noastră. Ne bucurăm că alături de noi încep să vină oameni de valoare, oameni care îşi doresc să câştigăm Primăria Slatina. Îl felicit pe Andrei pentru alegerea făcută”, a declarat Siminica Mirea, co-preşedinte PNL Olt.
De altfel, la întâlnirea cu jurnaliştii a fost prezent, alături de cei doi co-preşedinţi ai organizaţiei, Gigel Ştirbu şi Siminica Mirea, şi Andrei Iordache, care a explicat motivele care l-au determinat să facă acest pas.
„În urmă cu 12 ani, eram medic la unitatea de urgenţe de la spitalul nostru şi contrar sfaturilor părinţilor mei, am decis să fac politică. Am intrat pe uşa aceea din faţă (uşa sediului PNL Olt – n.r.) cu cele mai bune gânduri, cu principii de nezdruncinat şi, bineînţeles, ca orice tânăr, cu gândul de a schimba lumea. Erau atunci în sediu doamna Gabi (Gabi Anton, secretară) şi George Ştirbu. Nu ştiu dacă îşi mai aduce aminte, am mâncat atunci doi covrigi şi am plecat împreună în judeţ să facem politică. După 12 ani, azi, tot cu George Ştirbu am intrat pe uşa din spate, cu o nesperată, atunci, bogată experienţă politico-administrativă, dar şi cu o desagă plină de compromisuri şi de principii încălcate. În urmă cu aproximativ două luni, în cel mai important birou din judeţul, de la Consiliul Judeţean, am luat decizia de a spune stop şi de încerca, de atunci încolo, să fiu eu schimbarea pe care o vreau şi mi-o doresc în jurul meu, să fiu eu schimbarea pe care mi-o doresc şi ne-o dorim în Slatina. În urmă cu câteva zile am mai luat o decizie importantă, aceea de a o lua de la capăt. Astfel, de astăzi, oficial, fac parte din nou din echipa Partidului Naţional Liberal”, a declarat Andrei Iordache.
Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina revine în PNL după ce le-a refuzat invitaţia celor de la PSD de a-l susţine pe deputatul Emil Moţ, candidatul acestui partid la funcţia de primar al Slatinei. Deşi liderii PNL Olt au lăsat să se înţeleagă faptul că Iordache intră în tabăra liberalilor cu gând să-l sprijine pe candidatul Partidul Naţional Liberal la Primăria Slatina, Marius Bălaşa, se pare că Andrei Iordache este singura soluţie vialbilă a liberalilor pentru funcţia de primar al municipiului-reşedinţă de judeţ.
La conferinţa de presă a fost şi preşedintele PNL Scorniceşti, Ion Moisescu, care a declarat că în sânul organizaţiei se lucrează la „o nouă strategie de campanie”.