Sediul de campanie electorală pe care PNL Olt l-a închiriat în centrul Slatinei pentru candidatul partidului la funcţia de primar al oraşuluii, Marius Bălaşa, nu are încă o utilitate publică, în sensul că nimeni nu-i trece pragul. Doar domnul Bălaşa îşi bea, aici, cafeau dimineaţa, între orele 10.00 şi 11.00.
Pentru că cele două fete plantate în spaţiul cu pricina nu au putut spune care este programul celui care se autointitulează „viitorul primar al Slatinei”, astfel încât să i ne putem adresa lui, conform îndemnului electoral de pe geamurile încăperii („Intră să vorbeşi cu viitorul primar”), l-am căutat pe candidat la sediul principal al partidului, unde era prezent la o conferinţă de presă. Aşa am putut afla că, fiind „extrem de ocupat în această perioadă”, pe la sediul de campanie candidatul nu trece decât între orele 10.00 şi 11.00 dimineaţa, exact în perioada în care se serveşte cafeaua, şi seara, de la 19.30 şa 20.30. Cum programul nu este afişat nicăieri, se poate trage concluzia că domnului candidat îi place să-şi savureze cafeaua de dimineaţă în singurătate. Iar pentru acest tabiet al domnului Bălaşa liberalii plătesc din buzunar cam 800 de euro pe lună. O spunem din sursă sigură, pentru că însuşi Marius Bălaşa a mărturisit că valoarea chiriei este suportată din cotizaţia pe care membrii partidului o plătesc. „Adică din buzunarul fraierilor”, s-a indignat, pe acest subiect, unul dintre liberalii mai mărunţi.