Un bărbat a murit în faţa Prefecturii Olt. Omul a căzut ca secerat pe stradă

Un bărbat de 64 de ani, din localitatea Pleşoiu, a murit, luni dimineaţă, în faţa Prefecturii Olt, după ce a căzut ca secerat pe stradă.

Potrivit informaţiilor oficiale, bărbatul se afla în evidenţele medicale cu afecţiuni cardiace. Tragicul eveniment s-a petrecut după ce omul fusese la o policlinică din Slatina pentru a-şi face noi analize medicale. Pe drum i s-a făcut rău şi a căzut cu capul de caldarâm.  O trecătoare a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns un echipaj SMURD şi unul de la Ambulanţă. Deşi cadrele medicale au încercat să-l readucă la viaţă prin manevre specifice, din păcate bărbatul nu a mai putut fi salvat. Ulterior, au sosit şi criminaliştii.

„Este vorba de un bărbat de 64 de ani, din Pleşoiu, cunoscut cu afecţiuni cardiace şi căruia se pare că i s-a făcut rău pe stradă. Apelul a 112 a fost pentru persoană inconştientă cu traumatism cranio-cerebral. S-au făcut manevre de resuscitare timp de 40 de minute, dar omul nu şi-a revenit, medicul de pe ambulanţă declarând decesul”, a declarat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Un martor ocular l-a văzut pe bărbat cum a căzut pe caldarâm. „I-a venit rău şi a căzut cu faţa în jos, direct cu capul şi cred că asta i-a fost fatal. La 112 a sunat o doamnă de la spaţii verzi, iar pompierii şi ambulanţa au venit imediat, în două minute”, a povestit martorul.

Cazul a fost preluat de poliţişti care vor stabili împrejurările în care a decedat bărbatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here