Slatina: „Cupa Rotary la tenis de masă”, cu premii în bani şi diplome. Cine sunt câştigătorii

Clubul Rotary Slatina a organizat, sâmbătă, cea de-a IV-a ediţie a „Cupei Rotary la tenis de masă”, competiţie adresată tinerilor şi derulată în colaborare cu TTW Sports Club, care a pus la dispoziţia participanţilor echipamentele necesare desfăşurării cocnursului. 

Concursul s-a adresat elevilor de gimnaziu şi liceu, membrii Clubului Rotary Slatina punând la bătaie cupe, premii în bani şi diplome la fiecare dintre cele două categorii.

La competitia destinată elevilor de gimnaziu locul I a fost câştigat de David Urziceanu (care a primit cupa şi un premiu de 100 de lei), locul al II-lea, constând într-un premiu de de 70 lei, de Sandra Stavre, iar locul al III-lea, în valoare de 50 de lei, de Samuel Gogosanu.

La competiţia adresată elevilor de liceu s-au distins Camello Pană (cupa şi 100 lei), Vlăduţ Cilianu (70 lei) şi Antonie Vîlcică (50 lei),

„Organizatorii mulţumesc doamnei profesoare Izolda Siia şi sportivelor Siminica Bibirica şi Cristina Rada, care la finalul competiţiei au jucat un meci demonstrativ pentru promovarea beneficiilor sportului în rândul tinerilor”, a declarat purtătoarea de cuvânt a clubului, Sofia Simona Capizisu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.