Scandal: Deputatul Gigel Ştirbu s-a dat la colega sa de partid Olimpia Medaru

Deputatul Gigel Ştirbu, co-preşedinte al PNL Olt, s-a dat, săptămâna trecută, la colega sa de partid Olimpia Medaru, consilier local şi co-preşedintă a Organizaţiei Femeilor Liberale Olt, apostrofând-o în şedinţa Comitetului Judeţean Executiv (CJEx) pentru o gafă de proporţii făcută la Gala Femeilor Liberale, care a avut loc, în 27 februarie, la Ateneul Român din Bucureşti. Pentru că subordonata sa nu a tăcut din gură, Ştirbu a ordonat ca ea să nu mai fie primită la şedinţele CJEx.

Co-preşedintele PNL Olt nu a precizat dacă îi impune colegei sale să-şi dea demisia din calitatea de membru al CJEx, spunând asistenţei doar că „doamna să nu mai fie primită la şedinţe”.

Scandalul a pornit de la comportamentul inadecvat pe care Olimpia Medaru l-a avut faţă de colegele sale provenite din fostul PDL la cea de-a patra ediţie a Ligii Femeilor Liberale, organizată în 27 februarie la Ateneul Român din Capitală, gonindu-le pur şi simplu de pe locurile care le fuseseră rezervate pentru ca scaunele să fie ocupate de alte colege, favorite ale sale, cu mult mai multe decât numărul convenit iniţial (şapte de la vechiul PNL şi şapte de la fostul PDL). Fapta colegei sale a ajuns la urechile lui Ştirbu, care s-a supărat. În şedinţa Comitetului Judeţean Executiv de săptămâna trecută cea care a venit cu gură mare a fost tot Olimpia Medaru, decisă să tranşeze lucrurile în plenul întrunirii. „Orice aţi spune vă dezavantajează”, i-a spus Ştirbu. Şi, pentru că „gura-mare” nu a tăcut, parlamentarul liberal a ordonat ca femeia să nu mai fie primită în şedinţele CJEx, fără să-i ceară acesteia demisia.

Olimpia Medaru se numără printre membrii CJEx cărora li s-a suspendat dreptul la vot în acest organism pentru neplata cotizaţiei de partid. Ba, susţin surse liberale, Medaru nu şi-a onorat cam niciodată această obligaţie. Şi totuşi, ea a fost nominalizată să ocupe postul de consilier local al Slatinei, lăsat vacant de fostul ei coleg de partid Sorin Brătoi, care a demisionat din PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.