Un tânăr de 22 de ani a murit, un altul de aceeaşi vârstă găsit în comă a fost transferat la Spitalul Craiova şi alte patru persoane au ajuns la Spitalul Slatina după un teribil accident de circulaţie petrecut la Slătioara.
Evenimentul s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 20.15, la drumul judeţean 677, la ieşirea din localitatea Slătioara, spre Criva (Piatra Olt), unde două autoturisme, un Opel, în care se găseau nu mai puţin de cinci persoane (una din Slatina şi patru din Piatra Olt), şi o Skoda Octavia, au intrat în coliziune. Alarmate, la faţa locului au ajuns un echipaj SMURD, un altul specializat în descarcerare şi trei echipe medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. De asemenea, în ajutor a sărit şi un echipaj de pe o ambulanţă privată care se afla în trafic. Toate victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Din păcate, pentru un tânăr de 22 de ani cadrele medicale nu au mai putut face nimic, acesta murind la scurtă vreme după ce a ajuns la spital. Un alt tânăr, de 21 sau 22 de ani, a intrat în comă, el fiind trasferat cu ambulanţa la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova. Ceilalţi trei tineri care se aflau în Opel, şoferul maşinii, un băiat şi o fată, au ajuns şi ei la spital cu traumatisme multiple. În aceeaşi stare a fost trasnportat la spital şi şoferul de pe Skoda Octavia, un bărbat de 61 de ani, din localitatea Osica de Sus.
Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili cu certitudine împrejurările în care s-a petrecut accidentul. Oamenii legii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi pentru vătămare corporală din culpă.