SUA își activează azi scutul antirachetă de la Deveselu. Va fi prezent şi premierul Dacian Cioloş

România este azi sub luminile rampei mondiale. Unul dintre cele mai importante evenimente ale acestei zile – cu potențial de a intra în istorie – se petrece în România și este consemnat ca atare de presa din întreaga lume, inclusiv în Rusia si China: SUA își activează scutul antirachetă la Deveselu. Mai exact, este vorba despre baza terestră unde vor fi amplasate rachete ca parte a unei apărări antirachetă mai largi – nu lipsite de controverse.

Oficiali cu rang înalt din Statele Unite și din NATO sunt așteptați la ceremonia de la Deveselu.

Scutul antirachetă din România – așa-numitul sistem Aegis – vizează protejarea aliaților nord-atlantici de atacuri cu rachetă cu rază mică și medie de acțiune, care ar putea proveni în special din Orientul Mijlociu. Rusia vede însă în această acțiune o amenințare directă la adresa securității ei, ceea ce NATO neagă. 

„Și NATO, și SUA au arătat clar că sistemul nu este destinat și nu are nici capacitatea de a submina forța strategică de descurajare a Rusiei”, a declarat miercuri Frank Rose, asistent al secretarului de stat american. El este oficialul american care a purtat negocierile cu România pentru a stabili detaliile instalării scutului. De partea românească, aceste negocieri au fost conduse de fostul ministru de externe Bogdan Aurescu, în prezent consilier prezidențial. Frank Rose va fi prezent, joi, în România.

„Rusia și-a exprimat în mod repetat îngrijorarea că apărarea SUA și NATO este îndreptată împotriva ei și reprezintă o amenințare la adresa forței sale de descurajare strategică. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr”, a mai spus miercuri Frank Rose.

Cu toate acestea, Ministerul rus de Externe a avertizat miercuri că sistemul încalcă tratatul privind forțele nucleare cu rază medie de acțiune, semnat în 1987. „Această decizie este dăunătoare și greșită, pentru că este capabilă să ne afecteze stabilitatea strategică”, a spus un oficial din MAE rus.

Cel mai modern sistem de apărare din Europa se întinde pe aproape 170 de hectare şi găzduieşte 44 de rachete. La inaugurare va veni şi secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg. Proiectul, care a început în 2013, a costat 800 de milioane de dolari şi a stârnit nemulţumirea Rusiei. Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a declarat ieri că instalarea de către SUA a unui scut antiracheta în Romania este o decizie „dăunatoare şi greşită”, fiind o ameninţare pentru securitatea naţională a Rusiei.

„Noua noastră arhitectură de apărare antirachetă din Europa va oferi o apărare mai puternică, mai inteligentă și mai rapidă pentru forțele americane și pentru aliații noștri”, spune, în schimb, președintele american, Barack Obama.

Este chiar anunțul făcut în 2009 de președintele Barack Obama, când a anunțat modificarea proiectului de scut antirachetă conceput în vremea administrației lui George W. Bush. Noul scut urma să fie mai flexibil și să integreze terestru sistemul de rachete Aegis folosit până atunci doar pe mare.

Un an mai târziu, ofițerii americani alegeau baza de la Deveselu. 25 de locuri din România și din regiune au fost inspectate înainte de alegerea unității din Oltenia, cândva o bază în care a existat armament sovietic.

În 2013, demarau oficial lucrările, în prezența fostul președinte Traian Băsescu.

Baza. Din cele 800 de hectare cât ocupă întreaga unitate militară, scutului antirachetă i-au fost destinate aproape 170. Peste 300 de tone de fier au fost folosite la ridicarea clădirilor care găzduiesc scutul antirachetă.

Rachetele. Cu 400 de milioane de dolari unitatea militară de la Deveselu este reconstruită în mai puțin de trei ani. Cele 44 de rachete au ajuns la Deveselu anul trecut. Au costat aproape 550 de milioane de dolari. Au o autonomie de 500 de kilometri, ajung la o altitudine de 160 de kilometri cu o viteză de 9.600 de kilometri pe oră.

Decembrie 2015. Hans Klemm, ambasadorul SUA la București:  „Vom trece la următoarea etapă, cea a testării capacităților și a evaluării lor”.

Anunțul este făcut de ambasadorul american la București la mai puțin de doi ani de la inițierea lucrărilor la Deveselu.

Cum funcționează. Rachetele de interceptare pot fi lansate din rampe special realizate atunci când un radar amplasat în Turcia detectează o amenințare venită dinspre Orientul Mijlociu. Racheta pleacă de la Deveselu și o distruge pe cea inamică prin impact kinetic.

Rusia supărată. Scutul antirachetă de la Deveselu a stârnit însă mânia Rusiei. „Puterile non-nucleare care vor găzdui elemente antirachetă au devenit ținte prioritare ale reacției militare a Rusiei”, a anunțat, în replică, Moscova.

„Rușii știu fizică și geometrie foarte bine. Ei înțeleg clar că acest sistem nu este o amenințare pentru ei. Fizic, este imposibil acest lucru”, a declarat, în replică, Mark Ferguson, comandantul Forțelor Navale ale SUA din Europa.

Unitatea de la Deveselu este doar o parte a proiectului scutului antirachetă. Vineri, Polonia va demara lucrările pentru instalarea unor rachete asemănătoare cu cele din România, dar dintr-o generație superioară. Ele vor deveni operaționale în 2018, când se va ajunge la ultima etapă a acestei noi arhitecturi de securitate – flexibile – pe care SUA au proiectat-o pentru aliații din Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here