Slatina: Din cauza Legii antifumat au primit amenzi la Legea ordinii publice

Apariţia Legii antifumat are efecte colaterale: tocmai pentru că au respectat această lege, mai mulţi slătineni au primit amenzi la Legea 61/1991, care interzice, printre altele, consumul de alcool pe domeniul public. Asta pentru că, ieşind din localurile unde se relaxau pentru a fuma afară, oamenii şi-au luat cu ei şi paharul sau sticla cu alcool. Un bun prilej pentru poliţiştii locali de a-i taxa pentru consum de alcool pe domeniu public.

14 astfel de amenzi au fost aplicate de Poliţia Locală Slatina de la intrarea în vigoare a Legii 15/2016 privind interzicea fumatului în spaţiile publice.

„Orice cetăţean de bună credinţă ştie că nu are voie să consume alcool pe domeniul public. Or, de când se aplică legea privind consumul produselor din tutun, aşa cum a fost ea modificată, nemaiavând voie să fumeze în localuri, oamenii ies cu ţigara, dar unii dintre ei îşi iau şi paharele. Deja aici se încalcă prevederile unei alte legi, neavând voie să consume alcool pe domeniul public. Am avut astfel de situaţii, în care au fost depistate persoane consumând alcool pe domeniul public. Dacă localul nu are o terasă autorizată, clienţii nu au voie să consume alcool în faţă, pe domeniul public”, a declarat şeful Poliţiei Locale Slatina, Adrian Pop.

Legea 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii 349/2002 interzice interzice complet fumatul toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, în unităţile de învăţământ şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului. Totodată interdicţia se aplică, în continuare, în unităţile sanitare şi în mijloacele de transport în comun.

Prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. La aplicarea legii veghează structurile Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi ale Poliţiei de Frontieră, dar şi Poliţia Locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here