Poliţista Melania Renghea, condamnată la cinci ani de închisoare cu executare

Poliţista Melania Renghea a fost condamnată, miercuri, de Curtea de Apel Craiova, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecată pentru tentativă de omor asupra fostului său şef, comisarul Gheorghe Barbu. Sentinţa este definitivă.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins apelul declarat de inculpată şi a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi de fostul şef al poliţistei, parte civilă, Gheorghe Barbu.

„Respinge apelul declarat de inculpata Renghea Melania Celestina. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi de partea civilă Barbu Gheorghe. Desfiinţează în parte sentinţa, în sensul că: În baza art. 386 C.p.p. Schimbă încadrarea juridică a faptei, din infr. prev. de art. 20 V.C.p. rap. la art. 174 V.C.p. – art. 175 alin. 1 lit. i V.C.p. în infr. prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin 1 şi 2 C.p. şi art. 5 C.p. În baza art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 şi 2 C.p. şi art. 5 C.p. Condamnă pe inculpata Renghea Melania Celestina la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. pe durata prev. de art. 65 alin. 3 C.p.”, se arată în hotărârea instenţei.

Restul dispoziţiilor sentinţei pronunţate de Tribunalul Olt au fost menţinute, Melania Renghea fiind obligată să-i plătească fostului ei şef daune morale şi materiale în valoare de totală de 25.000 de lei. Decizia Curţii de Apel Craiova este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 mai 2016.

Melania Renghea a fost trimisă în judecată după ce, în decembrie 2012, l-a înjunghiat pe fostul ei şef de la Poliţia Balş, comisarul Gheorghe Barbu, acuzându-l de şantaj şi viol. Fapta femeii s-a consumat în faţa locuinţei din localitatea Bobiceşti a fostului său şef, înjunghiat în zona abdominală cu un cuţit de bucătărie. Renghea a fost, în mai 2014, condamnată de Tribunalul Olt la trei ani şi şase de închisoare cu executare pentru tentativă de omor, dar Curtea de Apel Craiova, unde a fost atacată hotărârea, a desfiinţat sentinţa şi a trimis dosarul spre rejudecare la instanţa de fond.

Cu două zile înainte de a-şi înjunghia şeful, ea a depus la DIICOT Craiova o plângere în care aducea acuzaţii de viol atât împotriva comisarului Gheorghe Barbu, cât şi împotriva altor oameni ai legii, printre care se număra şi fostul şef al IPJ Olt, Ion Voicu.  Acuzaţiile s-au dovedit însă nefondate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here