TRAGEDIE / Unul dintre cei mai buni maiştri de la ALRO Slatina s-a spânzurat

Unul dintre cei mai buni şi apreciaţi maiştri electricieni de la SC ALRO SA Slatina şi-a pus capăt zilelor spânzurându-se, în noaptea de miercuri spre joi, în comuna sa natală, Brâncoveni. Nimeni nu ştie încă ce anume la determinat să se sinucidă. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, avea o familie frumoasă, cu o bună stare materială.

Nimeni dintre colegii săi de muncă nu îşi poate explica ce l-a determinat pe maistrul Nicuşor Liţă să recurgă la acest gest extrem. El locuia împreună cu familia la Slatina, însă tragedia s-a petrecut în comuna sa natală, Brâncoveni. Omul se bucura de o bună reputaţie la locul de muncă, fiind considerat de colegi şi conducerea societăţii printre cei mai buni maiştri electricieni din fabrică.

„Nu ştie nimeni ce s-a petrecut în sufletul omului, dar toţi vorbesc că ar fi suferit de depresie. Dar ce, e cineva care să nu aibă probleme? Probabil că la el s-au adunat mai multe. Ne pare tare rău, era un om cu un foarte frumos caracter şi un maistru electrician dintre cei mai buni din fabrică, se număra printre primii trei”, a declarat Ioan Popa, preşedintele sindicatului al cărui membru era şi Nicuşor Liţă.

Autorităţile din Brâncoveni îl cunoşteau şi ele bine pe bărbat şi îşi pot explica gestul omului. „Era un om cumsecade, cuminte, respectuos şi familia sa avea o stare materială bunicică. Locuiau la Slatina şi am înţeles că îşi făcuseră şi o casă, dar nu la noi în comună, altundeva. Ştiu că avea un tată grav bolnav”, a spus şi primarul din Brâncoveni, Ion Cheroiu.

Nicuşor Liţă era tatăl un băiat de 18 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here