Darius Vâlcov şi Minel Prina: Decizie de ultimă oră a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, precum şi fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, inculpaţi pentru infracţiuni de corupţie într-un dosar pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), rămân sub control judiciar, dar nu mai au obligaţia de a nu părăsi ţara, conform deciziei luată de magistraţii acestei instanţe la termenul din 15 iunie. Potrivit soluţiei pronunţată de magistraţii ICCJ pe 15 iunie, Darius vâlcov, Minel Prina, Lucian Şuşală, Bogdan Timofte şi Cristian Tomescu rămân sub control judiciar, măsură al cărui conţinut este modificat faţă de termenele anterioare în sensul că persoanele inculpate nu mai au obligaţia de a părăsi ţara. În cazul lui Vâlcov a fost înlăturată şi interdicţia de a lua legătura cu Andra Bărbulescu, martor în dosar.

“Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Vâlcov Darius-Bogdan, Prina Minel Florin, Şuşală Lucian Petruţ, Timofte Petre Bogdan şi Tomescu Constantin Cristian. Modifică conţinutul măsurii controlului judiciar în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Vâlcov Darius-Bogdan, Prina Minel Florin, Şuşala Lucian Petruţ, Timofte Petre Bogdan şi Tomescu Constantin Cristian, în sensul ca înlătură obligaţia de a nu părăsi ţara (…), iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan înlătură şi obligaţia de a nu comunica cu martora Bărbulescu Andra”, se arată în soluţia publicată pe portalul instanţei. Soluţia poate fi contestată în termen de 48 de ore. Un nou termen în dosar a fost anunţat pentru 7 septembrie, însă a fost stabilit şi un termen intermediar pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive în data de 2 august.

Acest dosar aflat pe rolul ICCJ, în care sunt inculpaţi Vâlcov, Prina, Şuşală, Timofte şi Tomescu, are ca obiect infracţiuni de corupţie, iar ca obiecte secundare, traficul de influenţă, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, spălarea de bani şi evaziunea fiscală. În luna mai 2015, fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Vâlcov a fost acuzat de DNA de trafic de influenţă pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, firmă care a derulat contracte cu Compania de Apă Olt pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare din oraşele Slatina, Scorniceşti şi Potcoava. Darius Vâlcov mai este trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi într-un alt dosar având ca obiect luarea de mită, aflat la Tribunalul Olt, în acest caz termenul fiind stabilit pe 6 iulie.

Şi în dosarul aflat la Tribunalul Olt, Vâlcov este pus sub control judiciar, însă magistraţii din aceste instanţe au decis, la termenul din 13 iunie, că Vâlcov are obligaţia să “nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza”. Soluţia pronunţată de Tribunalul Olt poate fi contestată. Următorul termen în dosarul aflat la Tribunalul Olt a fost stabilit pe 6 iulie. Vâlcov ar putea pleca din ţară dacă solicită acest lucru Tribunalului Olt şi dacă magistraţii aprobă cererea, conform Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here