AJOFM Olt oferă 800 de locuri de muncă în Spania. Amănunte despre angajare şi salariu

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, prin Serviciul de ocupare EURES România, oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania pentru munca sezonieră în agricultură.

Sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, cu vârsta cuprinsă între 18–40 ani, pentru recoltarea căpşunilor, campania 2017. Nu se solicită experință, se precizează într-un comunicat al AJOFM Olt.

Durata contractului de muncă este de aproximativ trei luni, data estimată de angajare fiind 15 februarie 2017. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi / 39 ore pe săptămână împărţite în 6 zile, ziua a şaptea a săptămânii fiind zi de odihnă ce poate să nu coincidă cu duminica. Programul de lucru începe la primele ore ale dimineţii.

Salariul oferit este de 40,15 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt de 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială.

Cazarea este oferită de angajator contra unei sume de 1,6 euro pe zi (nu există posibilitatea cazării solicitanților bărbați în cadrul firmei).

Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Olt din Slatina, strada Prelungirea Crişan, nr. 2, tel. 0249/411002.

Data şi locul unde va fi organizată bursa pentru aceste locuri de muncă vor fi comunicate ulterior, se mai precizează în comunicatul AJOFM Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here