FOTO Cei 14 polițiști încadrați recent la IPJ Olt au depus jurământul de credință

Cei 14 polițiști încadrați recent din sursă externă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, au depus, luni, jurământul de credință. La eveniment au fost prezenţi, printre alţii, şeful IPJ, comisarul şef Cătălin Florescu, șefii structurilor MAI la nivel teritorial, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa, precum şi şefii altor instituţii. 

Evenimentul a avut loc la Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor „Nicolae Golescu” din Slatina. La ceremonie au participat, alături de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt, șefii polițiilor municipale și orășenești, șefii secțiilor de poliție rurală, precum și șefii posturilor de poliție unde își vor desfășura activitatea noii polițiști.

depunere juramant2

Ca invitaţi au fost prezenţi șefii structurilor MAI la nivel teritorial, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa, precum și alți reprezentanţii altor instituţii de aplicare a legii de la nivelul judeţului Olt.

depunere juramant3

După intonarea imnului de stat, tinerii polițiști, cu emoții în glas, au depus Jurământul de Credință și l-au semnat, după care a fost citit mesajul inspectorului general al Poliției Române, Petre Tobă, ulterior invitații rostind scurte alocuțiuni şi felicitându-i pe noii polițiști pentru opțiunea profesională aleasă.

depunere juramant1

Începând din 25 iulie, timp de trei luni de zile, noii poliţişti vor participa la curs intensiv de iniţiere în carieră. În acest timp, ei vor fi instruiţi de profesori şi poliţişti specializaţi din cadrul Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor «Nicolae Golescu» Slatina.

După finalizarea acestui curs, pentru trei luni cei 14 poliţişti se vor afla în responsabilitatea unui coleg cu experienţă, care le va arăta ce presupune munca de poliţie, din acel moment având şi dreptul folosirii armamentului din dotare.

Ulterior, noii agenţi de poliţie vor susţine un examen de definitivare în profesie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here