Încasări de peste 55 milioane lei realizate de Vama Olt în primele şase luni ale anului

Ion Dinu, şeful Biroului Vamal Olt, a prezentat raportul semestrial la Colegiul Prefectural

Încasările Biroului Vamal Olt la nivelul primului semestru al anului în curs a fost de peste 55 de milioane de lei, potrivit unui raport prezentat, marţi, în cadrul şedinţei lunare a Colegiului Prefectural, de şeful Vămii Olt, Ion Dinu.

Cele mai mari încasări s-au înregistrat în lunile februarie (10.805.367 de lei), mai (9.316.898 lei) şi ianuarie (9.198.275 de lei). Cele mai mari sume au venit din taxa pe valoarea adăugată, care a cumulat aproape 53.292.221 de lei, lunile ianuarie, februarie şi mai fiind, şi aici, de vârf.

Activitatea în domeniul supravegherii şi controlului vamal s-a concretizat, printre altele, în 3.248 de operaţiuni vamale în domeniul exportului şi în 2.334 de operaţiuni vamale în import.

„S-au realizat controale ulterioare in cazul unor operaţiuni vamale pentru care s-au acordat regimuri vamale suspensive, în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor specifice înainte de expirarea termenului de încheiere acordat. Controlul ulterior a vizat în special, conform analizei de risc, tendinţele de subevaluare şi încadrările tarifare eronate pentru mărfurile importate. Au fost respectate întocmai prevederile alertelor privind mărfuri, mod de disimulare, consemne şi legislaţia privind conformitatea produselor”, a precizat şeful Vămii Olt.

Printre priorităţile propuse de vameşii olteni pentru următoarele şase luni se numără, conform raportului, eficientizarea activităţii şi implicarea tuturor salariaţilor în realizarea cu operativitate a operaţiunilor desfăşurate în vamă. întărirea cooperării interinstituţionale prin planificarea de activităţi comune şi asigurarea unui schimb rapid şi eficient de date şi informaţii şi creşterea exigenţelor personalului în ceea ce priveşte sancţionarea abaterilor de la legislaţia vamală şi fiscală în vigoare şi combaterea evaziunii fiscale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here