REZULTATE FINALE BAC 2016: Ce s-a întâmplat în Olt după soluţionarea contestaţiilor

Rezultatele finale rezultate în urma soluţionării contestaţiilor în Olt indică o uşoară creştere a procentului de promovare, care a depăşit 60%. Peste 900 de candidaţi au depus în Olt contestaţii, din care doar puţin peste 400 au fost admise. Rezultatele finale au fost afişate sâmbătă la avizierele unităţilor şcolare şi pe site-ul Ministerului Educaţiei.  

După soluţionarea contestaţiilor depuse de candidaţii nemulţumiţi de media obţinută la examenul maturităţii, procentul de promovare în judeţul Olt a crescut de la 59,75 la 60,91%. Din cele 938 de contestaţii depuse, doar puţin peste 400 au fost admise, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Olt. După soluţionarea acestora, 257 de note au suferit modificări în avantajul candidaţilor.

„Sunt 157 de cazuri în care media celor care au formulat contestaţii le-a crescut media. Dintre aceştia, 33 de elevi care nu trecuseră examenul au reuşit în urma contestaţiilor să promoveze bacalaureatul”, a precizat preşedintele Comisiei judeţene de bacalaureat, inspectorul general adjunct Victor Iacobescu.

Acesta a mai spus că va urma o analiză amănunţită a rezultatelor obţnute de fiecare liceu din judeţ, dar că trebuie făcut ceva şi în ceea ce priveşte modul în care elevii intră la clasa a IX-a, „şi mă refer aici la mediile mici cu care se intră în îvăţământul liceal”.

În judeţul Olt peste 3.100 de absolvenţi s-au înscris la examenul de bacalaureat, procentul de promovare fiind cel mai mare din ultimii cinci ani, potrivit şefei IŞJ Olt, Felicia Man.

Vezi AICI rezultatele finale în judeţul Olt

Elevii care au picat prima sesiune a bacalaureatului se pot înscrie în perioada 18-22 iulie pentru cea de-a doua sesiune a examenului maturităţii, care va fi organizată în perioada august-septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here