O anexă a unei gospodării din comuna Perieţi, sat Măgura, a fost distrusă de un incendiu, miercuri seara. Pentru stingerea focului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Slatina cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor.
„În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără şi degajări mari de fum, la acoperişul anexei şi bunurile din interiorul acesteia. Intervenţia salvatorilor a durat aproximativ o oră, incendiul fiind lichidat în limitele găsite”, a declarat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Proprietara gospodăriei, în vârstă de 73 de ani, a suferit un atac de panică şi a fost asistată la locul intervenţiei de echipajul SMURD.
Au ars acoperişul încăperii pe circa 40 de metri pătraţi, pereţii din plăci OSB şi articole de uz casnic şi gospodăresc depozitate în interiorul anexei.
Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma cercetării la faţa locului, este folosirea focului deschis în spaţii închise.
„Proprietara a folosit pentru gătit o lampă cu combustibil gazos, iar focul s-a propagat la materialele combustibile aflate în apropiere”, a mai precizat plutonierul major Alin Băsăşteanu.