Ce hotărâre a CL Balş a fost respinsă de Prefectură. Documentul, spre reanalizare

Hotărârea privind suplimentarea organigramei Primăriei Balş cu încă 35 de persoane, aprobată în luna iulie de consilierii PNL şi PMP ai oraşului, nu a primit viza de legalitate de la Prefectură.
Reprezentanţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Olt au precizat pentru Gazeta Nouă că Hotărârea Consiliului Local Balş 15/26.07.2016 referitoare la Aprobare organigramă, structură organizatorică şi a statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului oraşului Balş şi pentru serviciile publice subordonate Consiliului Local Balş a fost restituită legislativului local spre reanalizare. Consilierii locali au obligaţia să o modifice, în următoarea întâlnire.

„Actul administrativ sus invocat nu întruneşte condiţiile acordării vizei de legalitate ca urmare a încălcării prevederilor Legii administraţiei publice locale 215/2001, republicată, cu modificările ulterioare şi Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările ulterioare. HCL 15/26.07.2016 a fost restituită Consiliului Local Balş spre reanalizare în prima şedinţă ordinară/extraordinară, prin adresa 28.768/2016”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt către Gazeta Nouă.

Consilierii locali PNL şi PMP din Balş au votat, pe 26 iulie, proiectul de hotărâre prin care organigrama primăriei este suplimentată cu 35 de posturi noi. Primăria Balş ar urma să aibă 157 de angajaţi. Consilierii PSD au votat împotriva proiectului de hotărâre arătând că suplimentarea organigrame va duce la incapacitate de plată, Primăria Balş consumând aproape 60 la sută din buget doar pentru cheltuielile de personal.

Potrivit informaţiilor Gazeta Nouă, „norma” aprobată de Prefectura Olt privind numărul de funcţionari dintr-o primăriei a unei localităţi ca Balş este de 139-140 de angajaţi, or noua organigramă ar depăşi cu aproape 20 de angajaţi numărul limită admis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here