Percheziţii în Olt la persoane care ar fi procesat tutun la domiciliu şi l-ar fi vândut pe internet

Polițiștii din Olt și cei ai Direcției Operațiuni Speciale au efectuat, miercuri dimineaţă, 13 percheziții, dintre care 12 în Olt şi una în Vâlcea, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.700.000 de lei prin procesarea tutunului de fumat la domiciliu şi comercializarea acestuia prin intermediul internetului. În Olt, percheziţiile au avut loc în localitatea Rotunda. În urma percheziţiilor, la sediul IPJ Olt au fost conduse nu mai puţin de 25 de persoane, pentru audieri.

Polițiştii Inspectoratului de Poliție Județean Olt și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. au efectuat, miercuri, 24 august, 13 percheziții în județele Olt (12) și Vâlcea (una), la locuințele unor persoane bănuite de „producere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false”. În Olt, percheziţiile au avut loc în localitatea Rotunda, potrivit OLT-ALERT.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 – 2016, 10 persoane din județele Olt și Vâlcea, ar fi procesat la domiciliu şi ar fi comercializat prin intermediul internetului tutun de fumat.

„Aceștia ar fi cumpărat tutun foi pe care l-ar fi procesat cu ajutorul unor dispozitive de mărunțit (tocat) și l-ar fi comercializat prin intermediul anunțurilor de mică publicitate, postate pe diverse  site – uri de internet”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracțională este de aproximativ 2.700.000 de lei.

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost conduse 25 de persoane, pentru audieri și pentru luarea măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here