FOTO/VIDEO Primăriţele şi consilierele PSD din şase judeţe, şcolite, la Slatina, în administraţie publică

Femeile social democrate din şase judeţe, care au fost alese în iunie 2016 în funcţiile de primar, viceprimar, consilier local şi consilier judeţean, s-au reunit, la finalul acestei săptămâni, vreme de două zile, la Slatina, unde au participat la un curs de pregătire pe tema legislaţiei din administraţia publică locală şi pe cea a atragerii fondurilor europene la nivelul comunităţilor în care au fost alese. La reuniune au fost prezente, printre altele, europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă, Maria Lazăr, secretar general al OFSD şi deputata Simona Bucura Oprescu.

În organizarea OFSD Olt, cursul s-a desfășurat, în zilele de 16 şi 17 septembrie, la Hotel Parc, în prezența europarlamentarului PSD Viorica Dăncilă, președinte al Organizaţiei Femeilor Social Democrate (OFSD), a Mariei Lazăr, secretar general al OFSD, precum şi a deputata Simona Bucura Oprescu, cu participarea social-democratelor din judeţele Vâlcea, Dolj, Argeș, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu.

conferinta-ofsd-olt

„În cadrul acestei şcoli de pregătire am vorbit despre legislaţia administraţiei publice locale, pentru că noi considerăm că colegele noastre aflate la primul mandat trebuie să cunoască legislaţia, şi am pus mare accent pe absorbţia de fonduri europene, iar colega mea, Roxana Mânzat, a prezenat modul în care pot aduce fonduri europene în comunităţile în care au fost alese. Am avut lectori foarte buni, pe preşedinta organizaţiei femeilor sociale-democrate Bucureşti, director al Institutului Social Democrat, dar şi pe colega mea deputat, preşedinta organizaţiei judeţene a OFSD Argeş, Simona Bucura Oprescu. Am vorbit despre modul în care trebuie ţinută legătura cu cetăţenii despre modul în care trebuie acţionat astfel încât cetăţenii să devină perteneri în proiectele pe care le au de dezvoltat în comunităţile în care au fost alese”, a explicat, după curs, europarlamentarul Viorica Dăncilă.

reuniune-osfd-la-slatina-2

Critici la adresa Guvernului Cioloş

Europarlamentarul PSD nu a pierdut ocazia de a arunca săgeţi la adresa actualului guvern de tehnocraţi, pe care l-a criticat pentru faptul că nu a reuşit să absoarbă fonduri europene.

„Nu vă ascund faptul că pentru noi fondurile europene au reprezentat şi reprezintă o prioritate. Suntem foarte indignaţi de ceea ce se întâmplă acum la nivel naţional, pentru că lipsa absorbţiei fondurilor europene îşi pune amprenta în dezvoltarea comunităţilor din judeţul Olt şi din întreaga Românie”, a criticat Viorica Dăncilă.

Un alt subiect pe care femeile din PSD l-au abordat a fost cel despre alegerile parlamentare, capitol la care a fost subliniată necesitatea ca România să aibă, deupă aceste alegeri, un guvern politic.

„Am abordat şi subiectul alegerilor parlamentare şi am suibliniat că România trebuie să aibă un guvern ales prin vot, pentru că votul este cel mai democratic mod de exprimare, şi că guvernul ales trebuie să reflecte voinţa cetăţenilor. Am subliniat faptul că guvernul trebuie format de cei care vor avea procentul cel mai mare în preferinţele cetăţenilor, pentru că asta înseamnă democraţie”, a mai declarat Viorica Dăncilă.

La reuniune a fost prezent şi primarul Slatinei, Emil Moţ
La reuniune a fost prezent şi primarul Slatinei, Emil Moţ

Felicia Man: „Am învăţat multe lucruri noi legate de legislaţie”

Utilitatea întâlnirii şi a celor deprinse în cadrul cursului de pregătire a fost scoasă în evidenţă despre preşedinta OFSD Olt, Felicia Man.

„Am învăţat multe lucruri noi legate de legislaţie, legate de comunicare şi, nu în ultimul rând, de accesarea unor proiecte cu finanţare externă. Colegele mele au fost extrem de interesate de temele abordate în cadrul semniarului de formare, Sunt convinsă că vor merge în comunităţile pe care le reprezintă şi că vor aplica cele învăţate aici. într-o primă sesiune”, a concluzionat Felicia Man.

La întâlnirea femeilor social-democrate a fost prezenz şi primarul Slatinei, Emil Moţ, care a subliniat că atragerea de fonduri comunitare, deşi foarte dificilă pentru comunităţi, mai ales pentru cele urbane, din cauza condiţiilor grele de eligibilitate, trebuie să reprezinte o prioritate pentru toate administraţiile publice locale.

VIDEO:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here