Ziua împotriva exploatării sexuale, marcată de femeile liberale din Slatina

Ziua internaţională împotriva exploatării sexuale şi traficului femeilor şi copiilor, marcată în fiecare an la 23 septembrie, a fost marcată, timp două zile, şi de femeile liberale din cadrul PNL Slatina, printr-o campanie de informare şi prin sesiuni de dezbateri pe marginea acestor subiecte cu specialişti din mai multe domenii.

Acţiunile Organizaţiei Femeilor Liberale din cadrul PNL Slatina au fost prezentate, miercuri, într-o conferinţă de presă, de şefa organizaţiei, Arina Georgescu. „Noi, femeile liberale, tragem un semnal de alarmă privind amploarea acestui fenomen şi în acest sens organizăm mai multe acţiuni. În data de 22 septembrie, alături de o parte din tinerii din organizaţia de tineret, vom merge pe stradă, în mijlocul slătinenilor şi vom distribui pliante prin care îi vom informa despre această campanie, despre acest fenomen şi nu numai. Îi vom invita la evenimentul ce va avea loc în ziua următoare, pe 23 septembrie, la Hotel Parc, în sala de conferinţe, unde, începând cu ora 18.00, vom sta de vorbă cu specialişti din domeniul educaţiei, cel juridic şi cel social. Ei vor sta la dispoziţia participanţilor, vor răspunde la întrebări şi îi vor informa”, a precizat Arina Georgescu.

În cadrul aceleiaşi întruniri, participanţii vor vizualiza un film reprezentantiv pe tema evenimentului marcat, după care vor exista, din nou, dezbateri la care îşi va da concursul psiholog Camelia Tiţa.

„Nouă, femeilor liberale, ne pasă de oameni şi ne dorim o societate sănătoasă. De aceea vom mai organiza astfel de acţiuni prin care vom lupta împotriva acestor comportamente antisociale”, a mai spus şefa femeilor din PNL Slatina, care a precizat că unul dintre mijloacele care favorizează exploatarea sexuală, traficul de femei şi copii este utilizarea necontrolată a internetului.

La întâlnirea cu presa a participat şi preşedintele PNL Slatina, Andrei Iordache, care a lăsat să se înţeleagă faptul că astfel de acţiuni sunt extrem de utile în prevenirea unor asemenea fenomene.

„Dacă era tras un semnal de alarmă până să se întâmple o serie de crime şi atacuri asupra persoanelor fizice în Slatina s-at fi evitat o serie întreagă de întâmplări tragice”, a reliefat Iordache, declarându-şi susţinerea pentru ceea ce vor organiza colegele sale de partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here