Analiză: Ce spun oltenii despre calitatea serviciilor medicale furnizate de spitale şi medicii de familie

Cea mai recentă analiză a gradului de satisfacţie a asiguraţilor din Olt relevă că aproape jumătate dintre persoanele chestionate în privinţa serviciilor medicale furnizate în spitalele din judeţ s-au plâns de faptul că au fost nevoite să scoată bani din buzunar pentru cumpărarea medicamentelor care lipseau în unităţile sanitare.

Chestionarele-cadru elaborate de CNAS au fost completate de asiguraţi din diferite categorii (pensionari, veterani, persoane incluse în programe naţionale de sănătate, persoane cu handicap etc.) utilizând chestionarele cadru elaborate de CNAS, anexate la ordinele elaborate.

Potrivit unui raport al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt, au fost chestionaţi 200 de asiguraţi pe medicina de familie şi alţi 200 de asiguraţi pentru spital.

La capitolul calităţii serviciilor medicale furnizate de spitale a reieşit că 60% dintre pacienţii chestionaţi s-au declarat foarte mulţumiti, restul de 40% arătându-şi nemulţumirea faţă de servicii.

Principala cauză de nemulţumire a constituit-o contribuţia din banii personali pe care pacienţii trebuie să o plătească pentru a-şi procura medicamentele, contribuţia fiind generată de suportarea diferenţei dintre preţul de referinţă şi preţul de vânzare cu amănuntul a medicamentelor, se arată în raportul CAS Olt.

Impresia generală asupra calităţii serviciilor medicale furnizate de medicina de familie, referitor la procedura de programare si atentia acordata asiguratului de catre medicul de familie, indică un procent de 72,50% pentru cei foarte mulţumiţi şi de 27,50% în cazul asiguraţilor care cred că respectiva calitate este una ineficientă. 57,5% dintre cei chestionaţi susţin că au beneficiat de atentia cuvenită din partea medicului de familie, 35% – consideră că atentia medicilor a fost doar parţială, iar 7,5% dintre chestionaţi spun că nu au primit atenţia cuvenită din partea medicului de familie, se mai arată în document.

Impresia asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate care va implica un pachet de bază mai restrâns decât cel existent in prezent, asiguratii au optat pentru o asigurare voluntară de sănătate procentul fiind de 60%, iar pentru plata directă la furnizor de 40%. 

O parte din asiguraţii chestionaţi consideră că furnizorii care se află în relaţie contractuală cu CAS Olt au răspuns bine nevoilor de îngrijiri medicale.

Cea mai mare proporţie dintre asiguraţii chestionaţi a fost reprezentată de persoane de genul masculin – 250(62,5%), feminin – 150 (37,5%), din cei chestionaţi care provin din mediul rural – 40%, din mediul urban – 60%. De asemenea 9% dintre persoanele chestionate sunt  fără ocupaţie,  8,25% – şomeri, 5,5% – studenţi, 4,75% – elevi, 15% – pensionari, 47,5% – salariaţi şi 10% – liberi profesionişti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here