Șefa Inspectoratului Școlar Olt, Felicia Man, i-a prezentat, oficial, pe noii adjuncți

Șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Olt, Felicia Man, a prezentat, săptămâna trecută, noua echipă de conducere a instituției modificată prin venirea, în cele două posturi de inspector școlar general adjunct, a unor noi persoane.

Este vorba de Arina Georgescu, preşedinta femeilor liberale din cadrul PNL Slatina, învățătoare la Școala Gimnazială „Ștefan Protopopescu” din Slatina, care a înlocuit-o în acest post pe Carolina Guraliuc, care nu s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei, și de Dalia Cîrstea, şefa Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) Olt, ea înlocuindu-l pe colegul său de partid Victor Iacobescu, care s-a întors pe postul de profesor de limba şi literatura română de la Colegiul Naţional „Radu Greceanu” Slatina după ce s-a retras din concursul la care se înscrisese pentru ocuparea postului.

arina-georgescu3

Arina Georgescu

„Ocup această funcție după ce am fost propusă în urma activității desfășurate la catedră, dat și în urma funcțiilor ocupate până acum în activitatea de îndrumare și control. De-a lungul anilor am fost și director la Școala Strejești, dar și metodist, precum și metodist evaluator”, a spus, în cadrul unei conferințe de presă, Arina Georgescu.

La rândul ei, Dalia Cîrstea a ocupat funcția de profesor de geografie în cadrul Colegiului Tehnic Metalurgic din Slatina. „Dacă m-ați fi cunoscut ca om și cadru didactic, m-ați fi propus și dumneavoastră”, a răspuns Dalia Cîrstea la întrebările unor jurnaliști care au dorit să știe cine anume a propus-o pentru această funcție.

dalia-cirstea

Dalia Cîrstea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here