Zeci de percheziţii în 6 judeţe la evazionişti în transporturi. Oltul, vizat şi el

Poliţiştii au efectuat, joi, 30 de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, printre care şi Olt, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul transporturilor, cu un prejudiciu de două milioane de lei.

La descinderi au participat peste 80 de poliţişti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Anchetatorii au descins la 30 de adrese domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa, Buzău şi Olt, urmând să pună în aplicare 19 mandate de aducere. Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 2.

În Olt, poliţiştii au descins la locuinţa unui bărbat din localitatea Grojdibodu.

“Din datele şi probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, au înregistrat achiziţii fictive de mărfuri şi servicii, beneficiind astfel de deducerea ilicită a unor taxe şi impozite. Prejudiciul creat bugetului consolidat al statului este estimat la 2.000.000 de lei”, se precizează într-un comunicat al Poliţiei Române.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here