Jandarmii olteni au derulat acţiuni de prevenire a fraudei electorale la alegerile parlamentare

Jandarmii olteni au desfăşurat, miercuri, pe raza municipiului Slatina, o serie de acţiuni de informare a cetățenilor și de prevenire a fraudelor electorale, în contextul alegerilor parlamentare care vor avea loc la data de 11 decembrie – totul în cadrul campaniei de prevenire “Alege să fii corect!”, lansată şi derulată de Ministerul Afacerilor Interne.

În cadrul campaniei au fost realizate mai multe tipuri de materiale (afișe, flyere, spoturi video-audio) și au fost alese modalități de promovare multiple pentru a atinge categorii de public-țintă cât mai diverse.

„În acest sens jandarmii olteni au distribuit flyere, însoţite de recomandări utile despre procesul electoral şi informaţii cu privire la dispoziţiile legale pentru perioada campaniei electorale, cât și pentru ziua alegerilor”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Jandarmeriei Olt, sublocotenentul Claudia-Elena Bucă.

În cadrul acţiunilor derulate de jandarmi, alegătorii olteni au aflat că legea interzice introducerea în urnă a mai multe buletine de vot, votarea fără drept sau votul multiplu, oferirea de bani, bunuri ori alte foloase pentru a determina un alegător să voteze sau să nu voteze un candidat sau o anumită listă de candidaţi, dar şi continurea propagandei electorale după încheierea campaniei. Fotografierea sau filmarea buletinului de vot sau distrugerea materialelor electorale sunt, de asemenea, interzise de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here