FOTO/VIDEO Vilă în flăcări într-o localitate din Olt. Flăcările au făcut pagube însemnate

O vilă aparţinând unei familii din localitatea olteană Radomireşti a luat foc, luni după-amiază, incendiul manifestându-se cu violenţă. Pompierii s-au luptat o oră şi jumătate cu flăcările pentru lichidarea focului. Pagubele sunt însemnate.

Focul a izbucnit în jurul orei 16.40, flăcările cuprinzând rapid două camere şi o bucătărie. În ajutorul familiei au sărit mai multe echipaje de pompieri militari şi civili cu mai multe autospeciale de stingere. În momentul sosirii primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mai de fum, la bunurile din două camere de locuit și într-o bucătărie.

2

O oră şi jumătate le-a trebuit salvatorilor să lichideze incendiul, în limitele găsite, pagubele fiind însemnate.

„Pompierii din cadrul Gărzii Stoenești au intervenit luni, 28 noiembrie, în jurul orei 17.00, în comuna Radomirești, sat Crăciunei, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Radomirești.

3

În sprijin au venit pompierii de la Detașamentul Caracal, cu o autospecială de stingere și SVSU Stoicănești, cu o autospecială de stingere. Pompierii au acționat aproximativ o oră și jumătate pentru izolarea și lichidarea incendiului, acesta fiind stins în limitele găsite. Au ars bunurile din două camere de locuit și o bucătărie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un calorifer lăsat sub tensiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here