Restaurantul Ambasador din Slatina, închis pentru a doua oară în pragul sărbătorilor de iarnă

Restaurantul Ambasador din Slatina a fost închis pentru a doua oară în ultimul an de zile, de data aceasta fără șanse de a mai organiza petrecerea de Revelion, așa cum s-a întâmplat anul trecut, când firma care administrează localul a obținut o ordonanță președințială după ce pompierii au decis închiderea activității din cauza neregulilor descoperite în privința securității la incendiu. Închiderea restaurantului s-a decis acum tot în instanță, unde firma care deține localul a pierdut procesul cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt.

SC Ciucă SNC, firmă înfiinţată de Ciucă Emilia Daniela și Ciucă Victor și care administrează Restaurantul Ambasador, a făcut plângere contravențională în instanță, la sfârșitul anului trecut, împotriva procesului verbal prin care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt i-a administrat, în decembrie 2015, o amendă usturătoare pentru mai multe nereguli descoperite în timpul unui control efectuat în contextul tragediei de la clubul Colectiv din Capitală, dispunând și suspendarea activităţii localului până la intrarea în legalitate. În paralel, firma din Slatina a solicitat în instanță și o ordonanță președințială care să îi permită, totuși, organizarea petrecerii de Revelion, solicitare admisă de instanță.

Procesul de fond a continuat mai multe luni, Judecătoria Slatina respingând plângerea contravențională făcută de societatea comercială. Administratorii acesteia au formulat apel împotriva acestei decizii, apel admis în parte, luna trecută, de Tribunalul Olt, care a modificat sentința în sensul că a redus cuantumul amenzii la 50.000 de lei, instanța menținând însă măsura complementară privind suspendarea activității.

Printre localurile împotriva cărora ISU Olt a dispus măsuri similare se numără și SC Com Prod Tur Roki SRL, firmă aparținând omului de afaceri Marin Podolan și care administrează Restaurantul Roki din Slatina, unitate intrată, de atunci, în declin, dar și alte societăți comerciale din Caracal, Corabia și Balș care dețin săli pentru organizarea de evenimente festive.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here