Siminica Mirea: Mizez pe voturi în care să se regăsească suficientă conștiință

– Interviu cu Siminica Mirea, prim-vicepreşedinte executiv al PNL Olt şi candidat, pe prima poziţie din listă, pentru un loc în Senatul României – 

Doamnă Siminica Mirea, atunci când se ivește prilejul vorbiți deschis despre afacerile pe care le-ați dezvoltat în zona rurală și în care sunt angrenați peste 500 de salariați. Mai avem oameni politici care au afaceri, dar care se feresc să vorbească senin despre propriile inițiative particulare. De ce oare?

Nu am refuzat niciodată dialogul pe tema afacerilor private în care lucrez. Totul e transparent, niciun leu din bani publici în această construcție începută cu entuziasm de mine și de soțul meu, în urmă cu mulți ani. O afacere, așa cum o văd eu, e cea din care câștigă toți cei implicați: administratorul companiei, angajații din firmă, dar și bugetul statului. În ceea ce mă privește, mă consider un om corect din acest punct de vedere. Cât îi privește pe alții, pe cei care vor să ascundă sursa existenței lor, deja e o mare problemă la purtător.

500 de salariați în zona rurală înseamnă mult în contextul socio-economic actual din România. Cum reușiți să păstrați aceste locuri de muncă ocupate? Cât de ușor sau cât de greu vă este?

E destul de greu să supraviețuiești într-un mediu de afaceri bazat pe concurență reală, dar, în același timp, o astfel de competiție te și motivează. Eu cred că un loc de muncă în mediul rural, nou-înființat, trebuie privit altfel decât un loc de muncă asigurat în mediul urban. Marea problemă a satului românesc de astăzi este lipsa locurilor de muncă. Aici mă văd implicată responsabil în noul parlament. Cred că în domeniul flexibilității pieței muncii mai e mult de lucru. Dar, să ajungem acolo și vă promit că voi intra într-un dialog cu dumneavoastră pe detaliile proiectelor mele!

Dacă aţi adus vorba de asta, ce poate determina o femeie care, prin propriul efort, are o stare materială bună, să vrea să facă parte din parlament?

Dreptul de a vrea să ajungi în parlament nu trebuie condiționat de starea materială. Ar însemna că ne întoarcem la sistemul de vot cenzitar și nu e bine deloc. Eu cred că un om care poate să facă ceva pentru comunitate nu trebuie să prezinte în fața alegătorilor extrasul bancar. Mă consider interesată de proiectul meu politic, fără a lua în calcul trunchiul întrebării dumneavoastră. Da! Sunt de acord! Femeile sunt mai disciplinate în politică decât mulți dintre bărbați. Dar și pe această temă vorbim mai multe după alegeri.

A rămas mai puțin de o săptămână până la alegerile parlamentare; simțiți că aveți susținerea electoratului după ce ați bătut județul în lung și-n lat?

Am vorbit cu mii de oameni în această perioadă. Am simțit o deschidere din partea lor, iar asta mă mulțumește. Nu am vrut să-i conving într-un fel anume, decât exact așa cum sunt eu: nu cel mai bun orator, dar un om capabil să înțeleagă mesajul celui din fața sa. Susținerea se va vedea pe 11 decembrie. Mizez pe voturi în care să se regăsească suficientă conștiință.

Ce își doresc azi oamenii de la un potențial parlamentar?

Oamenii vor o schimbare reală a întregii clase politice. Vor aleși care să nu mai cadă pradă suficienței care vine după post. Oamenii vor politicieni normali. Îi simt că modelul Dacian Cioloș e ceea ce vor de la noi, toți ceilalți membri activi ai clasei politice din România.

În ce comisie a Senatului vă vedeţi?

Nu m-am gândit atât de intens la această problemă. Mă văd implicată în oricare dintre comisiile care funcționează la nivelul Senatului României. Aș refuza din start acele comisii care privesc Apărarea, Siguranța Națională și altele de acest gen, Doar vă vorbisem mai sus despre responsabilitatea politicianului care trebuie să înțeleagă ce poate și ce nu ține de el.

Vorbiţi de o schimbare radicală în societatea românească la nivel politic; de fapt, această campanie electorală este, pentru prima oară în România post-decembristă, o bătălie cruntă între vechi și nou. Cum credeți că va arăta România peste patru ani?

România liberală, peste patru ani, va putea arăta românilor rezultatele unei guvernări echitabile. Peste patru ani, românii vor înțelege că nu au greșit când au votat PNL în 2016.

Dincolo de realizări sau nerealizări (vorbim, totuși, de numai un an de guvernare în condiții extrem de grele) ceea ce a definit guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș a fost, înainte de toate, sinceritatea. Credeți că a prins sau este pe cale să prindă această calitate la români, după 50 de ani de manipulare comunistă prelungită, în alt context, şi după 1989?

Vorbiți de sinceritate. Da, sinceritatea este principala coordonată morală a acestei guvernări. Ea e specifică oamenilor bine crescuți, oamenilor normali. A prins la români această abordare, dar se va consolida după alegeri, cu Dacian Cioloș prim-ministru în continuare.

Care sunt cele mai importante proiecte pentru care vă veţi bate în parlament?

Într-un alt interviu, la această întrebare, vorbeam despre proiectele județene, parte componentă a proiectelor naționale. Îmi mențin afirmația: o Românie săracă nu poate avea un județ Olt bine dezvoltat, și nici invers nu funcționează lucrurile. Haideți să parcurgem programul de guvernare asumat de primul-ministru Dacian Cioloș, și vom vedea acolo că Oltul este parte a proiectului de țară.

Care este mesajul dumneavoastră, în calitate de candidat liberal, pentru alegătorii din Olt?

Nu vreau decât atât să le spun oltenilor: să meargă și să voteze pe 11 decembrie! E atât de important, încât eu astăzi spun că, din punctul meu de vedere, esențială e participarea la vot. Opțiunea ține de fiecare cetățean în parte. Oricum, pe partea dreaptă există un singur nume de luat în seamă: Partidul Național Liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here