Pompierii din Olt, controale preventive în localurile ce vor organiza petreceri de Sărbătorc

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt va desfăşura o serie de controale şi acțiuni informativ-preventive la localurile care vor organiza evenimente şi petreceri cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Scopul acestora este depistarea și înlăturarea stărilor de pericol, a cauzelor potențiale de incendiu, a altor nereguli specifice și luarea măsurilor ce se impun pentru remedierea acestora.

În acest sens, pompierii recomandă organizatorilor de evenimente să respecte măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor. Astfel, numărul persoanelor participante nu trebuie să depăşească capacitatea maxim admisă, să fie asigurate culoare şi căi de evacuare libere, marcate şi iluminate corespunzător și să fie asigurată buna funcţionare a tuturor mijloacelor de apărare împotriva incendiilor. De asemenea, se recomandă utilizarea corespunzătoare a instalaţiilor electrice de iluminat şi forţă aferente clădirilor, evitându-se suprasolicitarea acestora sau supradimensionarea siguranţelor fuzibile din tablourile electrice, întocmirea şi afişarea planurilor de evacuare pentru sălile cu mai mult de 50 de locuri. Folosirea aparatelor electrice pentru pregătirea preparatelor culinare se va face cu respectarea strictă a normelor de exploatare.

Amplasarea maşinilor de gătit, grătarelor, aragazurilor, cuptoarelor şi a celorlalte utilaje care degajă temperaturi ridicate, la o distanţă de cel puţin 1,5 metri faţă de elementele combustibile ale construcţiilor sau de materialele combustibile din încăperi și respectarea legislației în domeniu, în cazul în care se organizează focuri de artificii sunt alte recomandări de la pompieri.

„Pentru a evita producerea unor situaţii de urgenţă, premergător şi pe timpul Sărbătorilor de iarnă, recomandăm tuturor cetăţenilor judeţului să respecte următoarele măsuri minimale de prevenire a incendiilor:

–  Nu aprindeţi artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea acestuia. Indiferent că este natural sau artificial, acesta se poate aprinde rapid conducând la incendierea locuinţei;

–  Nu utilizaţi instalaţii/decoraţiuni electrice cu defecţiuni sau improvizaţii; puteţi provoca astfel un incendiu;

–   Decuplaţi aparatele electrice de încălzire la plecarea din locuinţă sau înainte de a adormi.

– Nu amplasaţi material combustibile sau inflamabile în apropierea surselor de căldură! Nu lăsaţi sobele cu focul aprins atunci când părăsiţi locuinţa sau înainte de culcare;

– Verificaţi instalaţiile electrice pentru evitarea suprasolicitării şi exploatării cu improvizaţii.

– Nu utilizaţi artificii, petarde, rachetele şi alte mijloace pirotehnice în încăperi şi spaţii închise, cu aglomerări de persoane, balcoane, holuri de bloc şi pe terase.  Astfel de activităţi se vor desfăşura în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare, în aer liber, la distanţe de siguranţă faţă de oameni, clădiri, arbori şi autovehicule;

– Având în vedere ca în această perioadă copiii sunt în vacanţă, acordaţi o mai mare atentie supravegherii lor”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here